Ministrul Transportului, Sorin Grindeanu a discutat miercuri cu ministrul de stat al Departamentului pentru Afaceri și Comerț, din cadrul Guvernului Marii Britanii, Nusrat Ghani. Ghani a venit la București pentru a discuta despre reconstrucția Ucrainei.
Principalele teme abordate pe parcursul întrevederii celor doi oficiali s-a numărat relația bilaterală dintre țara noastră și Regatul Unit, rolul României în procesul de reconstrucție a Ucrainei, dar și Inițiativa celor 3 Mări, în contextul complicat de securitate din regiunea Mării Negre.
Sorin Grindeanu s-a arătat deschis în ceea ce privește reconstrucția Ucrainei, dar și în ceea ce privește continuarea relațiilor bilaterale dintre România și Marea Britanie.
Am apreciat abordarea pe care Regatul Unit- ca partener strategic și aliat- o are în relația cu România, într-un context internațional tensionat, marcat inclusiv de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. De aceea, este esențial ca țările noastre să continue să își extindă cooperarea, a transmis Sorin Grindeanu.
În cadrul întâlnirii au fost abordate și proiecte ce țin de
Inițiativa celor 3 Mări. Vorbim de proiectul de transport Via Carpatia care va avea două direcții, una spre portul Constanța, și alta spre frontiera româno-bulgară la podul peste Dunăre de la Calafat-Vidin, dar și de proiectul Rail2Sea, care vizează dezvoltarea și modernizarea unei linii de cale ferată lungă de 3.663 de kilometri care leagă portul polonez de la Marea Baltică – Gdańsk de portul românesc de la
Marea Neagră – Constanța
„Interconectarea proiectelor de transport între Marea Neagră-Marea Baltică și Marea Egee reprezintă un obiectiv important și este nevoie atât de un efort colectiv al statelor Uniunii Europene, cât și de susținerea partenerilor NATO. Rail2Sea și Via Carpatia, proiectele aparținând Inițiativei celor 3 Mări, au o importanță deosebită atât în contextul diversificării rutelor de transport europene, cât și în privința asigurării mobilității militare pe Flancul estic al
NATO”, a transmis Sorin Grindeanu.
Nusrat Ghani este membră a Partidului Conservator, iar din 2018 până în 2020, a fost subsecretar de stat parlamentar pentru aviație și transport maritim și Lord Comisar al Trezoreriei în subordinea prim-miniștrilor Theresa May și Boris Johnson.
După ce a servit ca vicepreședinte al Comitetului din 1922, Ghani a fost numită ministru de stat pentru știință și securitate a investițiilor de către Liz Truss în septembrie 2022, urmând ca Rishi Sunak să o numească în funcția de ministru de stat al Departamentului pentru Afaceri și Comerț.
CITIȚI ȘI:
Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central.
Absolvent de licență și master în Științe ...
vezi toate
articolele