Sorin Grindeanu: „A fost semnat CONTRACTUL pentru proiectarea și execuția lotului 3 al Inelului de Centură al Capitalei”

Publicat: 16 03. 2023, 12:19
Actualizat: 16 03. 2023, 12:19
Sorin Grindeanu: „A fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lotului 3 al Inelului de Centură al Capitalei” / Sursa FOTO: Facebook

Ministrul Transporturilor anunță că a fost semnat contractul care prevede proiectarea și execuția lotului 3 din Inelul de Centură al Capitalei.

Constructorul, o companie din China, are la dispoziție 30 de luni pentru finalizarea lucrării.

Cât costă lotul Afumați – Cernica

A fost semnat astăzi contractul pentru proiectarea și execuția lotului 3 al Inelului de Centură al Capitalei (A0 Nord). Acest sector de autostradă, în lungime de 8,6 km, va asigura inclusiv legătura între DN2 (Afumați) și DN3 (Cernica)”, a scris pe Facebook Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor arată că pe traseul lotului 3 al A0 Nord „vor fi construite 7 poduri și pasaje, dar și un nod rutier care va face legătura cu DN2”.

Sursa de finanțare pentru acest proiect este asigurată prin Programul Transport.

Compania care va construi lotul 3 al Inelului de Centură al Capitalei este din China. „Constructorul are la dispoziție 30 de luni (12 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor) și 397,9 milioane de lei (fără TVA) pentru construcția acestui lot al A0 Nord”, precizează Grindeanu.

Sorin Grinedanu explică și de ce s-a tot amânat acest proiect: „Contractul semnat astăzi de CNAIR are un istoric aparte. Au fost trei decizii ale instanței și șase ale CNSC prin care s-a dispus reevaluarea ofertelor după desemnarea de către CNAIR a câștigătorului acestui contract în anul 2020. Aceste decizii au impuns soluția semnării. Interesul public prevalează și vreau să circulăm pe A0 la cele mai înalte standarde”.