Sorin Grindeanu, anunțul momentului: contracte de peste 300 milioane lei semnate de Ministerul Transporturilor! Unde se duc banii

Publicat: 06 12. 2022, 15:33
Actualizat: 06 12. 2022, 15:36

Ministrul Transporturilor anunță că a semnat 17 contracte finanțate prin PNRR pentru reparații de tip „Quick Wins” pentru 67 de kilometri de cale ferată.

Sorin Grindeanu susține că MT își propune să dezvolte infrastructura feroviară a României.

Grindeanu vrea trenuri de mare viteză în România

Astfel, lucrările derulate la calea ferată au drept scop ridicarea restricțiilor de viteză „prin restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii ferate pe mai multe sectoare”. După cum susține Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook, sunt vizate tronsoanele București-Brașov, Teiuș-Aiud, Aiud-Unirea și Unirea-Războieni.

„Noi contracte finanțate prin PNRR au fost semnate astăzi (n.r. – marți, 6 decembrie). Valoarea totală a celor 17 contracte pentru reparații de tip Quick Wins (67 km) semnate de Regionala de Căi Ferate Brașov este de 300,15 milioane de lei, fără TVA” – Sorin Grindeanu

„În următoarele 18 luni, asocierea de constructori români și polonezi trebuie să înlocuiască punctual, cu materiale noi, o serie elemente ale suprastructurii feroviare: șină, traverse, aparate de cale și piatra spartă”, a arătat ministrul Transporturilor.

Nu mai departe de finalul lunii noiembrie Sorin Grideanu anunța semnarea altor contracte importante de către ministerul din subordine. Era vorba despre desemnarea constructorului pentru Lotul 1 al Autostrăzii de Centură a Capitalei. Valoarea contractului pentru Autostrada București, așa cum i se mai zice, este de 815 milioane de lei.

„Un nou lot al Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0) are constructor desemnat! După reevaluarea ofertelor, CNAIR a anunțat astăzi câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția Lotului 1 al A0 Nord”, a scris pe Facebook Sorin Grindeanu.