Sorin GRINDEANU: Prin Memorandumul semnat de porturile Constanța și Busan, România are șansa să fie prezentă pe marile piețe asiatice
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis miercuri un mesaj referitor la memorandumul semnat de Portul Constanța și Portul Busan, cu privire la cooperarea dintre cele două autorități portuare.
El spune că acest memorandum reprezintă o oportunitate pentru România, prin care țara noastră poate deveni mult mai prezentă pe piețele din Asia.
„Semnarea acestui document marchează dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Coreea de sud în contextul vizitei la București a premierului sud-coreean, Han Duck-soo.
Portul Busan este cel de-al cincilea cel mai tranzitat port după tonajul de marfă din lume și cel mai mare port de transbordare din Asia de Nord- Est.
Cele două autorități portuare vor coopera în domeniul serviciului portuar și al infrastructurii portuare și vor încuraja dezvoltarea traficului de mărfuri între Portul Constanța și Portul Busan, pentru toate tipurile de marfă, dezvoltarea transportului Ro-Ro și al transportului de persoane”, transmite Sorin Grindeanu.
Premierul Coreei de Sud, Han Duck-soo, vizită oficială în România
Premierul Republicii Coreea, Han Duck-soo, face, miercuri, o vizită oficială în România. La ora 09:00, el a fost întâmpinat oficial de prim-ministrul român, Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria. Pe agenda zilei se află și o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a avut o întâlnire, miercuri, cu premierul Republicii Coreea, Han Duck-soo, aflat în vizită oficială la Bucureşti. „Toate proiectele discutate în decembrie 2022 la Seoul reprezintă, de fapt, o foaie de parcurs”, afirmă liderul PSD.
„A fost o mare plăcere să mă întâlnesc din nou, de data aceasta la București, cu premierul Republicii Coreea, domnul Han Duck-soo, pentru a continua discuțiile despre proiectele comune pe care le avem”, a declarat oficialul român.