Sorin Grindeanu: România vrea să ceară DESPĂGUBIRI pentru pierderile suferite de transportatori din cauza neintrării în Schengen
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România își propune să solicite despăgubiri pentru pierderile suferite de transportatori ca urmare a neacceptării țării noastre în spațiul Schengen.
Potrivit oficialului, impactul financiar al faptului că România nu a intrat în spațiul de liberă circulație se ridică la 2% din PIB.
El a adăugat că România intenționează să solicite despăgubiri și pentru că rețeaua națională de drumuri a fost afectată de TIR-urile din Ucraina.
„Am avut o discuţie zilele trecute cu comisarul european Adina Vălean şi am spus că noi am băgat foarte mulţi bani, de exemplu, în întreţinerea drumurilor naţionale din zona respectivă. Dacă mergeţi acum pe DN2 spre Suceava, Siret, pe lângă Bacău, Focşani, o să vedeţi că e TIR lângă TIR, de Ucraina, ceea a dus totuşi la o degradare a acestei reţele şi am cerut bani. Per total, am trimis aceste cereri, nu doar pe rutier, ci şi pe CFR, pe naval – două miliarde de euro”, a declarat Sorin Grindeanu, duminică.
Grindeanu: Suntem singura țară în procedură de deficit excesiv
De asemenea, Grindeanu a spus că aceste despăgubiri sunt importante, în contextul în care, în acest moment, România este singura țară din UE aflată în procedura de deficit excesiv și spune că acest lucru este relativ normal, dat fiind impactul războiului din Ucraina asupra economiei românești.
„Am cerut colegilor mei şi până mâine la prânz să îmi prezinte o situaţie şi voi cere şi aceste sume sau statul român cred că ar fi bine să le ceară legate de costurile pe care le-au avut transportatorii pentru că nu am intrat în Schengen. Înţeleg că au fost nişte deştepţi în trecut, care au fost miniştri ai Finanţelor şi apoi prim-miniştri şi apoi s-au angajat la nişte ţinte de deficit pe care greu poţi să le atingi, asta fiind într-o perioadă de pandemie. Suntem singura ţară în acea procedură de deficit excesiv la nivel de UE. Omul critică, dar el e responsabil. La Cîţu mă refer. A venit peste noi şi conflictul din Ucraina. Nu poţi să compari costurile pe care România le are fiind la graniţă şi având cea mai mare graniţă cu Ucraina şi impactul pe care acest război îl are asupra României şi să încerci să rămâi în acele ţinte de deficit. E absolut imposibil”, a afirmat Grindeanu, citat de news.ro.
El a fost întrebat cum a calculat estimarea pierderilor pentru că România nu a intrat în Spaţiul Schengen.
„O să o calculeze colegii mei, discutând foarte mult cu operatorii. Le-am cerut de la jumătatea săptămânii care se încheie astăzi, iar mâine la prânz îmi vor prezenta din punctul de vedere al operatorilor de transport pentru că îmi este greu să fac calculele pe ce înseamnă taxe, e treaba Vămii, orele pierdute în vămi”, a mai precizat Grindeanu.
Sursa imagine: MEDIAFAX FOTO