Sorin Grindeanu vrea să dea METROUL la Primăria Capitalei, inclusiv cu resursa bugetară

Publicat: 04 06. 2024, 12:07
Actualizat: 04 06. 2024, 12:33

This browser does not support the video element.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și-a exprimat marți deschiderea față de ideea transferului metroului bucureștean către autoritățile locale, în special către Primăria Municipiului București. Acest transfer ar include nu doar infrastructura, ci și resursa bugetară aferentă.   

Eu mă arăt și m-am arătat deschis la a discuta cu autoritățile locale, în speță cu Primăria Municipiului București, pentru transferul metroului și să fiu clar, cu tot cu resursa bugetară. Am văzut că s-a tot spus că nu am făcut acea precizare. Nu, cu tot cu această subvenție”, a declarat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor subliniază că această mișcare este esențială pentru realizarea unui sistem integrat de transport în capitală.

Dacă vrem să vorbim de un sistem integrat de transport, metroul trebuie să fie parte componentă”, a adăugat el.

În plus, Grindeanu consideră că și Centura Bucureștiului ar trebui să treacă în administrarea Primăriei Municipiului București. Potrivit ministrului, pe multe tronsoane, centura a devenit practic un bulevard interior al orașului.

Dacă vorbim de această centură, nu A0, vorbim de centura metropolitană, în acest moment a devenit ca un bulevard interior pe multe tronsoane și eu cred că e un lucru normal să se întâmple acest lucru”, a explicat ministrul.

CITEȘTE ȘI:

Sorin Grindeanu: Magistralele M4 și M6 ale metroului vor fi extinse cu FONDURI europene de peste 22 miliarde lei

Ministrul Sorin GRINDEANU, mesaj pentru scepticii care nu cred în finalizarea loturilor A7: Să-și ia niște tricouri…Să și le comande deja!