Șoseaua din România mai SPECTACULOASĂ decât Transalpina și Transfăgărășan. Puțini șoferi au auzit de ea
Când vine vorba despre drumuri spectaculoase, românii se gândesc în primul rând la Transfăgărășan și Transalpina, însă există o șosea mult mai spectaculoasă decât cele două.
Puțini au auzit, însă, de existența drumului Măguri Răcătău – Mărișel, dar cei care l-au străbătut se consideră niște norocoși.
Peisaje care îți taie respirația
Pe acest drum, peisajele sunt de poveste, iar frumusețea locului îți taie respirația. Pe drept cuvând, șoseaua Măguri Răcătău – Mărișel poate concura cu șanse mari pentru titlul de cel mai spectaculos drum din România.
Acesta este drumul județean 107T, care pornește din Măguri Răcătău și se oprește în Mărișel.
Pe traseu întâlnești peisaje decupate parcă din cărțile de povești. Indiferent de anotimp, natura oferă cel mai frumos spectacol pe șoseaua considerată a fi mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășan. În plus, pentru pasionați, drumul Măguri Răcătău – Mărișel este și o lecție de istorie, căci despre satul Mărișel se poate afla că a fost înființat de moții care au plecat din Munții Abrudului în secolul al XIII-lea.
La sud se învecinează cu comuna Măguri-Rătăcău, la graniță aflându-se Defileul Rătăcului, cunoscut ca Împărăția lui Zalmoxe. La nord este comuna Râșca, la est, comuna Gilău, iar la vest, comuna Beliș.
Traseul Măguri Răcătău – Mărișel este de vis, iar cei care-l parcurg pot admira așezări rurale superbe, unde oamenii își au casele răsfirate, iar culmile domoale sunt străbătute de poteci înguste.
Comuna Mărișel este situată la altitudinea de 1150-1250 de metri, pe un platou. Trei dealuri înalte sunt în zonă – Fântânele (1341 m), Copcei (1289 m) și Arsuri (1238 m). Cine dorește, se poate aventura într-o explorare a reliefului din zonă, care oferă culmi rotunjite, dar și văi adânci, cu versanți abrupți, ape repezi și micuțe baraje.
De cealaltă parte, comuna Măguri-Rătăcău este amplasată pe valea Râului Someș și datează din 1725. Este formată din trei sate: Măguri-Rătăcău, Măguri și Muntele Rece.
Întreaga zonă este de basm, Cheile Dumitresei fiind de o frumusețe rară, înșirate pe o porțiune a văii Râul Dumitreasa. O altă atracție a zonei este reprezentată de Defileul Someșului Rece.