Prima pagină » Actualitate » Soțul româncei din Belgia, dispărută de mai bine de o lună, a fost eliberat din „lipsă de probe”. Bărbatul fusese arestat și audiat 17 ore, în acest caz

Soțul româncei din Belgia, dispărută de mai bine de o lună, a fost eliberat din „lipsă de probe”. Bărbatul fusese arestat și audiat 17 ore, în acest caz

Soțul româncei din Belgia, dispărută de mai bine de o lună, a fost eliberat din „lipsă de probe”. Bărbatul fusese arestat și audiat 17 ore, în acest caz
Româncă stabilită în Belgia, dispărută

Soțul româncei dispărute pe 9 decembrie 2022 a fost eliberat din „lipsă de probe”, după 17 ore de audieri. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a negat de la bun început orice implicare în dispariția femeii.

El a fost arestat marți dimineață, iar în timpul audierilor nu a schimbat niciun cuvânt în explicațiile pe care le-a dat Poliției.

„Sunt mulțumit de această decizie. Clientul meu a declarat de la început că nu a avut nicio legătură cu dispariția soției sale. În ciuda acestui lung interogatoriu, anchetatorii nu au probe care să dovedească implicarea în dispariție”, a explicat Renaud Crasset, avocatul soțului româncei, citat de ziarul belgian Sudinfo.

Cu toate acestea, surorile și mama femeii îl acuză în continuare pe bărbat pentru dispariția femeii, denunțând o presupusă situație de violență în familie și chiar  amenințări cu moartea pe care femeia le-a suferit din cauza soțului său, potrivit știridiaspora.ro.

Totodată, ele afirmă că aceasta nu ar fi fugit niciodată de acasă fără să-și ia cu ea și fiica, care are aproape 3 ani.

„Nu ar fi plecat de-acasă fără fiica ei de 2 anișori și jumătate. Era ochii ei. O iubește enorm și nu ar putea sta un minut fără ea. Noi am vorbit prin apel video cu Lucia joi seara, 8 decembrie. Sâmbătă dimineața (10 decembrie-n.r.) între 10 și 11, soțul ei ne-a spus că nu mai este, nu mai știe nimic de ea. Vineri nu ne-a spus nimic. Nu și-ar fi lăsat fetița. Nu ar fi plecat fără să vorbească cu noi. Avem noi bănuielile noastre, dar sunt doar bănuieli. Am anunțat dispariția surorii mele și acolo în Belgia, dar și aici la noi la Poliție. Am fost și am dat declarații. Sora mea și fiica ei au și cetățenie luxemburgheză. Am auzit că ar fi amenințat-o cu moartea, că ar fi amenințat-o că va face să dispară ca Elodia”, a declarat una dintre surorile femeii dispărute.

Lucia Miorița Alexăndroae are 31 de ani și de aproximativ zece ani s-a stabilit în Belgia, împreună cu soțul ei, originar din Medgidia. Pe data de 9 decembrie, femeia a dispărut, însă, de la domiciliul din Sterpenich. Mama și o sora sa, rămase în România, au cerut ajutorul Poliției pe 15 decembrie.

Românca dispărută locuia în Belgia, dar muncea în Luxemburg și a fost văzută ultima dată pe 9 decembrie, la un magazin de haine din provincia belgiană Messancy, la câțiva kilometri de Luxemburg. De atunci, familia sa nu a mai avut niciun contact cu ea.

Poliția belgiană și luxemburgheză au percheziționat, marți, casa în care locuia Lucia împreună cu soțul și fiica ei. Anchetatorii au efectuat mai multe săpături în grădină și în jurul casei, cu un buldoexcavator, dar nu au găsit niciun indiciu care să ducă la găsirea Luciei.

„O vedeam pe Lucia trecând, din când în când, pe lângă casa noastră cu fiica ei de doi ani. Uneori venea la salonul nostru și se coafa. Cred că a trecut de trei-patru ori pe la noi. Vorbea despre ploaie și soare cu fiica mea. Totuși, contrar celor scrise într-un ziar luxemburghez, Lucia nu ne-a mărturisit niciodată că îi este frică de soțul ei. Nu ne-a spus niciodată că el a amenințat-o”, a povestit directorul unui salon de înfrumusețare, care se află la 200 de metri de casa româncei.

Autoritățile belgiene au desfășurat o anchetă amplă pentru a o găsi pe Lucia. Mai mult, pe lângă autoritățile belgiene și luxemburgheze, la instrumentarea cazului colaborează și Poliția Română.

Semnalmentele româncei dispărute în Belgia:

1,60 metri înălțime, 55 kilograme, constituție astenică, păr șaten deschis, ochi verzi. Nu se cunosc obiectele de vestimentație purtate la momentul dispariției.

Persoanele care pot acorda detalii sunt rugate să apeleze la numărul unic de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de Poliție.

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele

Citește și