SPECTACULOASA șosea Trans-salina a fost asfaltată. Drumul ajunge într-un sat unde mai locuiesc doar 14 oameni
Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri comunale din România, lung de aproape 8 kilometri a fost asfaltat integral. Trans-salina face legătura cu o localitate cu 14 locuitori unde se va construi o mică stațiune balneară.
Lucrările de modernizare a drumului comunal Ciuguzel-Ocnişoara-Odverem sunt aproape finalizate. Primarul comunei Lopadea Nouă din Alba, Marian Cătălin Indreiu, anunță intrarea în faza de recepție, care va avea loc în perioada iulie-august. Drumul a fost denumit Trans-salina pentru că traversează o zonă de podiș spectaculoasă, cu pante abrupte și curbe periculoase, și trece pe lângă masivul de sare din Ocnișoara.
Lucrarea a costat 8 milioane de lei și a fost realizată de societatea Drumuri şi Poduri Locale Alba. Drumul face legătura cu satul Ocnişoara, unde mai trăiesc doar 14 locuitori și continuă spre satul Overdem, unde mai locuiesc 35 de oameni. Finalizarea lucrării va readuce la viață cele două comunități aflate pe cale de dispariție.
Pentru a se ajunge la Ocnișoara, se pleacă din DN1, din municipiul Aiud, pe drumul județean 107E, prin Ciumbrud și apoi Lopadea Nouă, până la Ciuguzel. De aici se urmează drumul comunal proaspăt asfaltat.
„Acum 100 de ani Ocnişoara era comună şi totaliza aproximativ 500 de locuitori. Din cauza accesului, satul s-a depopulat ajungând astăzi la 14 locuitori. Realizăm această investiţie pentru a încheia reţeaua de drumuri comunale a comunei Lopadea Nouă şi a facilita locuitorilor comunei accesul către câmpul de sare pe care vom demara ulterior investiţii de amenajare a unei mici locaţii de agrement”, spune primarul Marian Cătălin Indreiu.
Populaţia din zonă a scăzut foarte mult în ultimii zeci de ani ca urmare a imposibilității oamenilor de a ajunge sau ieşi din aceste sate în perioadele cu ploi sau în perioada iernii. Drumul de pământ devenea practic imposibil de utilizat.
Recent, Consiliul Județean Alba a reluat licitația pentru obiectivul de investiții „Amenajare Băile sărate Ocnișoara”, proiect estimat la 11,4 milioane de lei, fără TVA, relatează adevarul.ro. Licitația anterioară, lansată la sfârșitul lunii aprilie, a fost anulată pentru că nu s-au prezentat ofertanți.