Spitalul Foișor cere retragerea TITLULUI ACADEMIC al fostului manager, medicul Ioan Stoica. Care sunt acuzațiile

Publicat: 20 09. 2024, 19:42
Actualizat: 20 09. 2024, 20:05

Un medic celebru ar putea rămâne fără titlul de membru corespondent al Academiei de Științe Medicale. Spitalul pe care l-a condus timp de 25 de ani a cerut retragerea titlului. Motivul ar fi reprezentat de perfomanțele academice slabe ale medicului Cristian Ioan Stoica, publică Newsweek. Timp de 25 de ani doctorul Cristian Ioan Stoica a fost șeful Spitalului Foișor.

În spațiul public Stoica avea o reputația un chirurg de excepție însă de-a lungul timpului, de numele său au fost legate câteva scandaluri, cel mai recent fiind cel din pandemia de Covid-19 când a întârziat transformarea spitalului pe care îl conducea într-unul suport pentru bolnavii de Covid-19.

Acum intră din nou în centrul atenției. Actuala conducere a Spitalului Foișor îi cere Academiei de Științe Medicale să îi retragă medicului titlul de membru, conform Newsweek.

De ce solicită Spitalul Foișor retragerea titlului academic

Prof. Univ. Dr. Cristian Ioan Stoica (68 de ani) este membru corespondent al Academiei de Științe Medicale.

Conform unui document studiat de Newsweek, actuala conducere a Spitalului Clinic de Ortopedie Traumatologie „Foișor” aduce în atenția Acedemiei de Științe Medicale unele suspiciuni de nerespectare a criteriilor legale prin care Chirurgul Cristian Ioan Stoica a primit titlul de membru.

”Domnul Profesor universitar doctor Stoica Cristian Ioan figureaza ca membru corespondent (poziția 33 ) al Academiei de Studii Medicale în specialitatea Ortopedie Traumatologie în localitatea București. Conform celor două CV-uri disponibile pe site-ul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, profesorul Stoica Cristian Ioan nu a fondat nicio specialitate, disciplină sau instituție medicală, asociație sau fundație care sprijină pacienții, deci nu respectă criteriul (5)”, se arată în document.

Criteriul (5) arată că fondarea unor specialități și discipline noi și/ sau fondarea unor instituții medicale de învățământ medical, care susțin, organizează și desfășoară în condițiile legii, activitate didactică, științifică în domeniul medical sar care promovează misiuni ce urmrăresc dezvoltarea medicinei, a cercetării medicale, fundamentale și clinice.

De asemenea, se aduce în vedere și activitatea sa științifică.

  • În ceea ce privește articolele științifice, prof univ dr. Cristian Ioan Stoica a publicat 31 de articole în cariera dumnealui de 44 de ani. Dintre acestea, cele mai citate 3 articole sunt publicate de Labek Gerlord și Pijls Bart la care Prof. Univ. Dr. Stoica Cristian Ioan este autor secundar.
  • Dintre articolele la care dumnealui este autor principal, 5 articole sunt publicate la Romanian Journal of Information Science and Technology (Editată de Academia Română, revistă cu următorul profil: Computer Science Theory &Methods; Instruments & Instrumentation; Applied Physics)
  • (Nu are ca specific medicina, cu atât mai multy ortopedia) și 3 la Revista de Chimie (revistă căreia i-a fost retrasă indexarea Web of Science pentru nerespectarea eticii și integrității academie).
  • Revista de top cu cel mai mare factor de impact la care a reușit publicarea unui articol este Journal of Clinical Medicine (factor de impact 3,9 cvartila Q2 în anul 2022), articole ce presupune derularea unui studiu prospectiv la Spitalul de Urgență Sibiu.
  • Recunoașterea activității științifice a Prof. Univ. Dr. Stoica Cristian Ioan se cuantifică printr-un indice Hrisch de 8 (minimul pentru funcția de profesor universitar prin criteriile actualie fiind 6 ) și un număr de 270 de citări fără autocitări.

De asemenea, prof. univ. dr. Stoica Ioan nu are înregistrată activitatea editorială sau de peer review în Web of Science”, se mai arată în documentul consultat de Newsweek.

Ioan Stoica a răspuns punctual la chestionarul Newsweek

  • Nu am cunoștință de solicitarea Spitalului Clinic de Ortopedie Traumatologie Foișor de retragere a calității mele de membru, spitalul neavând competențe legale/statutare în acest domeniu;
  • Conform art. 5 din Statutul Academiei de Ştiinţe Medicale din 07.10.2004, parte integrantă din Hotărârea nr. 1665/2004, cazurile de excludere a unui membru sunt: condamnarea definitivă la o pedeapsă privativă de libertate pentru o faptă săvârşită cu intenţie, abaterea de la normele eticii prin plagiat sau delaţiune, sesizate de un academician sau din oficiu, constatate de Comisia de etică şi deontologie medicală a A.S.M.;
  • În speță nu suntem în nici unul din cazurile statutare de excludere;
  • Actualul manager interimar al Spitalului Clinic de Ortopedie Traumatologie Foișor mă hărțuiește psihologic de la data la care mi-a încetat mandatul de manager al spitalului, urmare a împlinirii vârstei legale și până în prezent , încălcând în mod repetat dispozițiile legale în vigoare în domeniu; 
  • Informația dvs. privind articolele publicate de mine nu corespunde realității.
  • În activitatea mea stiintifica am publicat peste 84 de articole in jurnale internationale de specialitate si in proceedings-urile de la conferinte internationale.
  • Impactul rezultatelor activitatii mele de cercetare este evidentiat de 31 de articole care au fost publicate in Jurnale indexate in Web of Science si care au pana la aceasta data 199 de citari (Web of Science Hirsch index = 8).
  • Vă solicit să clarificați interesul dvs. deosebit cu privire la persoana mea, în contextul în care aveți informații de la cine mă hărțuiește, astfel cum recunoașteți, nu aveți competențe privind evaluarea activității mele științifice și îmi trimiteți mesaje imperative pe adresa mea de e-mail personală (pentru care nu aveți consimțământul meu să o folosiți) în Săptămâna mare și în timpul programului de lucru.
  • Vă solicit să îmi comunicați ce veți publica la adresa mea, pentru a putea acționa în consecință, încheie medicul Ioan Cristian Stoica.