Prima pagină » Actualitate » Spitalul Foișor nu mai are niciun bolnav de COVID. Când se redeschide pentru pacienţii cu probleme ortopedice

Spitalul Foișor nu mai are niciun bolnav de COVID. Când se redeschide pentru pacienţii cu probleme ortopedice

Spitalul Foișor nu mai are niciun bolnav de COVID. Când se redeschide pentru pacienţii cu probleme ortopedice

Spitalul de Ortopedie Foișor, transformat peste noapte, în urmă cu o lună, în unitate sanitară dedicată pacienților cu Covid-19, nu mai are niciun pacient internat cu coronavirus, existând posibilitatea ca miercuri seară să fie eliberat avizul pentru funcționare în regim normal.

Şeful DSP Bucuresti, Oana Nicolescu, a declarat pentru News.ro că o echipă verifică în prezent documentaţia şi circuitele epidemiologice.

„Faptul că se redechide sau deschide, nu ţine de DSP Bucureşti, practic, în clipa în care eliberăm, cu data de astăzi, avizul, automat el poate să intre în funcţiune de astăzi. Depinde de fiecare manager în parte, dacă vorbim acum de o transformare a spitalului întreg non-Covid, cu siguranţă este nevoie de o anumită perioadă scurtă pentru partea legată de igienizare. Se poate realiza în curs de câteva ore”, a declarat șefa DSP pentru News.ro.

Spitalul se întoarce la normalitate

Unitatea sanitară a început astăzi procedurile de nebulizare, curățenie, dezinfecție, verificări probe biologice și resecurizare a circuitelor aflate în reconversie, pentru a reveni la regimul normal de funcționare.

 Spitalul Foișor, administrat de Primăria Capitalei prin ASSMB, a depus la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (DSPMB), în data de 18.05.2021, întreaga documentație necesară în vederea obținerii avizului provizoriu de funcționare care să permită revenirea la activitatea medicală obișnuită, se arată într-un comunicat de presă remis de Spitalul Foișor.

Pacienții de la Foișor, mutați în miez de noapte

Pacienții de la Spitalul de Ortopedie Foișor au fost mutați pe 9 aprilie, în toiul nopții, în alte unități medicale după ce instituția a devenit spital COVID-19. Mulți dintre pacienți, recent operați, au fost transferați pe targă sau în cărucioare deoarece nu se puteau deplasa.

Operațiunea problematică a provocat nemulţumiri, iar la poarta spitalului au mers să protesteze şi unele persoane recunoscute pentru participarea la protestele împotriva restricţiilor COVID-19 din ultima perioadă, zona fiind supravegheată de echipaje de jandarmi şi poliţişti.

Și asociațiile de pacienți au declarat că ceea ce se întâmplă la Spitalul Foișor este „revoltător” și că în urma acestui transfer au murit trei pacienți.

„Au transferat pacienți care nu erau transferabili și au murit. Oamenii aceia nu au murit de COVID-19 și din cauza complicațiilor pe fondul complicațiilor date de decompensarea de transfer. Au murit trei pacienți din cauza transferului până ieri, la ora 20. Unul nici nu a mai apucat să ajungă la Foișor și doi au murit pe secția de terapie intensivă de la Foișor”,  declara Vasile Barbu, președintele ANPP pentru GÂNDUL.RO.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?