Prima pagină » Actualitate » Spitalul Municipal Rădăuţi suplimentează numărul de paturi la secția ATI COVID și se pregătește pentru „scenariul roșu”

Spitalul Municipal Rădăuţi suplimentează numărul de paturi la secția ATI COVID și se pregătește pentru „scenariul roșu”

Spitalul Municipal Rădăuţi suplimentează numărul de paturi la secția ATI COVID și se pregătește pentru „scenariul roșu”
Foto: MApN - carater ilustrativ

Conducerea Spitalului Municipal Rădăuţi va suplimenta cu șase numărul de paturi în secţia ATI COVID. Spitalul va putea demara astfel imediat pregătirile pentru aplicarea „scenariului roşu” în care devine spital COVID şi va operaţionaliza pentru această patologie toate cele 238 de paturi, dintre care 12 de ATI.

Anunţul a fost fost făcut, sâmbătă, de prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, după  o şedinţă de lucru la Spitalului Municipal Rădăuţi cu managerul Dan Vatră şi directorul medical dr. Mihaela Bejinariu, scrie Agerpres.

Potrivit prefectului, în zona de nord a judeţului, marea majoritate a localităţilor înregistrează în prezent incidenţe mai mari de 3 la mia de locuitori, şase dintre acestea fiind în zona de peste 10 la mie.

Conform datelor existente, sâmbătă, la Spitalul Municipal Rădăuţi erau internaţi 100 de pacienţi adulţi diagnosticaţi cu COVID-19 (26 pacienţi cu forme uşoare, 71 cu forme medii, 3 cu forme critice) şi 12 copii, fiind disponibile 29 locuri în sectorul COVID, dintre care 18 pentru pacienţii pediatrici.

De asemenea, la unitatea ATI COVID erau internaţi doi pacienţi, nemaifiind disponibile paturi pentru pacienţi cu această patologie.

În aceste condiţii, conducerea unităţii spitaliceşti a mărit progresiv numărul de paturi alocat iniţial patologiei COVID-19, atât în ceea ce priveşte pacienţii adulţi, cât şi pe cei pediatrici, astfel încât în prezent Spitalul Municipal Rădăuţi, cu cele 141 de paturi COVID, se află în situaţia de a fi depăşit numărul de paturi corespunzător etapei „scenariul galben”, în care erau prevăzute 126 paturi, din planul de rezilienţă al sistemului judeţean de sănătate.

Atât managerul, cât şi directorul medical de la Spitalul Municipal Rădăuţi sunt decişi să pună în aplicare de îndată planul de rezilienţă judeţean, rezultă din consultările acestora, pentru a reduce presiunea exercitată asupra Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava. Scopul vizat este ca unitatea spitalicească să poată oferi într-o măsură cât mai mare asistenţă medicală şi pacienţilor cu patologie non-COVID, se mai arată în informarea transmisă de către Prefectura Suceava.

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?