Sportiv din Buzău, reinfectat cu COVID-19 după ce trecuse prin boală și se vaccinase în urmă cu o lună. Cu ce ser a fost imunizat
Un sportiv din Buzău a fost diagnosticat cu COVID-19, la mai puţin de o lună după ce s-a vaccinat cu serul de la Johnson & Johnson, care se administrează în doză unică. Mai mult, acesta trecuse prin boală anul trecut, în toamnă.
Pacientul buzoian reinfectat a fost declarat pozitiv (pe teritoriul altui judeţ), în luna octombrie 2020, şi vaccinat în luna iunie 2021. Fiind sportiv, a trebuit să fie testat la intrarea în lot şi astfel a aflat că este infectat din nou.
Ancheta epidemiologică se va face în cursul zilei de joi, anunţă autorităţile. Bărbatul a fost vaccinat cu Johnson & Johnson.
El a fost evaluat la Urgenţele Spitalului Judeţean Buzău, este asimptomatic, a primit tratament corespunzator, iar acum se află izolat la domiciliu, pentru următoarele două săptămâni.
CITEȘTE ȘI:
- Bilanț COVID în România, 22 iulie 2021: Aproape 80 de cazuri noi și doar 4 decese. Câte persoane se află la ATI
- Anchetă după ce o româncă a murit pe stradă, la câteva ore după vaccinarea cu AstraZeneca, în Italia
- China respinge planul OMS de a studia originea COVID-19. Care sunt ipotezele lansate