Prima pagină » Actualitate » A fost prelungită starea de alertă. Ce restricții vor fi de joi până în 11 iunie. Liber la pelerinaje și concerte-test

A fost prelungită starea de alertă. Ce restricții vor fi de joi până în 11 iunie. Liber la pelerinaje și concerte-test

A fost prelungită starea de alertă. Ce restricții vor fi de joi până în 11 iunie. Liber la pelerinaje și concerte-test
A fost prelungită starea de alertă. Ce restricții vor fi de joi până în 11 iunie. Liber la pelerinaje și concerte-test

Guvernul a decis prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, începând din 13 mai și a ridicat unele restricții. Începând de joi, vor fi permise pelerinajele și procesiunile în afara localității de domiciliu, participarea la concerte, spectacole și evenimente sportive ”test sau pilot”, la care pot participa mai multe persoane, dacă sunt vaccinate, au test PCR sau antigen făcut ori dacă au fost infectate cu SARS-CoV-2 și sunt între zilele 15 și 90 de la confirmare.

Hotărârea a fost aprobată în ziua în care rata medie de incidență la nivel național este 1,07, iar în scenariul galben mai sunt doar Bucureștiul – cu 1,59 și județul Cluj – cu 1,54.

Doar 11 județe mai au rată de incidență cumulată între 1 și 1,5 la o mie de locuitori: Alba – 1,48, Argeș – 1,06, Bihor – 1,17, Brașov – 1,10, Caraș-Severin – 1,32, Ilfov – 1,46, Mureș – 1,19, Prahova – 1,26, Sibiu – 1,26, Teleorman – 1,02 și Timiș – 1,16.

Măsurile restrictive care se aplică pentru încă o lună

Masca de protecție va fi purtată obligatoriu în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun. Măsura se aplică pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

Este interzisă circulația noaptea, între orele 22.00 și 05.00, în localitățile unde rata de incidență este sub 4 la o mie de locuitori.

Circulația noaptea este permisă pentru activități profesionale, asistenţă medicală, achiziţionarea de medicamente, îngrijirea sau însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie sau revenirea dintr-o călătorie, cu dovada biletului.

Persoanele care se deplasează noaptea trebuie să aibă adeverință de la angajator sau declarație pe proprie răspundere.

În data de 13 mai, este permisă circulația noaptea, între orele 02.00 și 05.00, pentru persoanele care participă la sărbătoarea religioasă a credincioșilor musulmani Ramazan Bayram.

Este interzisă circulația în localitate în grupuri mai mari de șase persoane care nu aparțin aceleiași familii.

Persoanele confirmate cu infecție cu SARS-CoV-2 stau în izolare cel puțin 14 zile, iar cele care au intrat în contact cu o persoană confirmată cu COVID-19 intră în carantină.

Barurile, cluburile și discoteci rămân închise.

Sunt în continuare interzise reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise sau deschise, publice şi private.

Spectatori pe stadion, doar la evenimentele-test, dacă sunt vaccinați sau au test COVID

Competițiile sportive pot fi desfășurate fără spectatori, numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.

Pot fi organizate competiții sportive cu participarea spectatorilor doar la evenimente test sau pilot, cu aprobarea CNSU, pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății.

La competițiile sportive-pilot pot participa doar persoanele care sunt vaccinate, care se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau care prezintă rezultatul unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau al unul test antigen, nu mai vechi de 24 de ore.

Spectacole și concerte în interior cu mai mult de 50% din capacitate, doar la evenimente-test, pentru cei vaccinați sau cu test COVID

Muzeele, bibliotecile, librăriile, cinematografele, studiourile de producție de film și audiovizuală, instituțiile de spectacole şi concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se pot desfășura numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Culturii și al ministrului Sănătății.

Cinematografele, sălile de spectacole și de concerte pot fi deschise cu ocuparea până la 50% a locurilor, dacă rata de infectare este sub 1,5 la mie sau cu ocuparea până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cazurilor este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3 la mie.

La o rată de incidență peste 3 la mie, nu se pot organiza spectacole cu public.

La evenimentele-pilot organizate în cinematografe, sălile de spectacole și de concerte pot participa mai mult de 50% din numărul total al locurilor disponibile, după aprobarea CNSU, pe baza propunerii Ministerului Culturii și cu avizul Ministerului Sănătății.

La aceste evenimente-test pot participa doar pentru persoanele care sunt vaccinate, se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau prezintă rezultatul unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore, ori al unul test antigen, nu mai vechi de 24 de ore. Condițiile sunt stabilite prin ordin comun al Ministerului Culturii și Ministerului Sănătății.

Spectacole și concerte în aer liber, cu cel mult 300 de spectatori, toți cu mască

Spectacolele de tipul drive-in sunt permise în județele sau localitățile unde incidența cumulată la 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1,5 la o mie de locuitori, numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane.

Spectacolele, concertele, festivalurile publice şi private sau alte evenimente culturale în aer liber pot fi organizate doar în localitățile unde rata de incidență este sub 1,5 la mie.

La aceste evenimente pot participa cel mult 300 de spectatori, cu locuri pe scaune aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum şi cu purtarea măștii de protecție.

Ridicarea restricțiilor de participare la procesiuni și pelerinaje din alte localități

Slujbele și rugăciunile colective pot fi oranizate de cultele religioase în interiorul și în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară.

Organizarea de procesiuni și pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte.

Activități recreative și sportive, cu cel mult 10 participanți

Activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber sunt permise doar cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.

La cursuri de instruire și workshop-uri pot participa cel mult 25 de persoane în interior și 50 de persoane în exterior. Toți participanții trebuie să regulile de sănătate publică stabilite în perioada stării de alertă.

Mitinguri și demonstrații cu cel mult 100 de participanți

La mitinguri şi demonstraţii pot participa cel mult 100 de persoane.

La astfel de evenimente, participanții sunt obligați să respecte următoarele măsuri: să poarte mască de protecție, să și își dezinfecteze mâinile când intră în zona de protest, să păstreze o distanță de un metru unii față de alții.

Regulile pentru deschiderea restaurantelor în interior

Restaurantele și cafenelele pot fi deschise în interior, cu ocuparea a 50% din locuri dacă rata de incidență este sub 1,5 la mia de locuitori și a 30% în localitățile unde rata de infectare este sub 3 la mie. Orarul de funcționare este între 06.00 și 22.00.

Măsurile se aplică şi în cazul spaţiilor publice care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

Terasele pot fi deschise dacă se asigură cel puțin doi metri între mese. La o masă nu pot sta mai mult de șase persoane din familii diferite, cu respectarea regulilor de protecție sanitară.

Barurile, cluburile și discoteci rămân închise.

În mall-uri și alte centre comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici este interzisă folosirea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor.

Citește și