Prima pagină » Actualitate » Starea pilotului care s-a prăbușit cu un MiG-21 LancerR lângă Reghin. Locotenent-comandorul Andrei Criste a fost adus la „Militar”, în București

Starea pilotului care s-a prăbușit cu un MiG-21 LancerR lângă Reghin. Locotenent-comandorul Andrei Criste a fost adus la „Militar”, în București

Starea pilotului care s-a prăbușit cu un MiG-21 LancerR lângă Reghin. Locotenent-comandorul Andrei Criste a fost adus la „Militar”, în București

MApN, precizări cu privire la starea pilotului care s-a prăbușit cu un MiG-21 LancerR lângă Reghin. Locotenent-comandorul Andrei Criste a fost adus la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, din Bucureşti! În prezent, el se află internat în Secția ATI, sub atenta supraveghere a medicilor.

Locotenent-comandorul Andrei Criste a reușit să se catapulteze, marți, înainte ca aeronava MiG21 LanceR să se prăbuşească. Incidentul s-a petrecut în apropierea localității Dedrad, lângă Reghin, în județul Mureș. Avionul de luptă tocmai decolase de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii.

Diagnosticul pus, politraumatism prin catapultare

La „Militar”, starea pilotului Andrei Criste a fost evaluată de o echipă multidisciplinară, constituită din medici specialişti în medicină de urgenţă, neurochirurgie, chirurgie toracică, Anestezie Terapie Intensivă şi chirurgie generală.

Ministerul Apărării informează într-un comunicat de presă că, „în urma consulturilor de specialitate şi a investigaţiilor clinice şi paraclinice efectuate, locotenent-comandorul Andrei Criste a fost internat, în Secţia ATI, cu diagnosticul politraumatism prin catapultare. Pilotul este conştient, cooperant, orientat temporo-spaţial, stabil hemodinamic şi respirator. Conducerea MApN şi echipa medicală se află în contact permanent cu familia”. Iniţial, locotenent-comandorul Andrei Criste a fost internat la Spitalul de Urgenţă Târgu Mureş. Acolo a fost evaluat de o echipă medicală care a constatat că viaţa sa nu este în pericol. Astfel, s-a autorizat transferul pacientului la „Militar”, în Bucureşti, pentru tratament de specialitate şi recuperare.

Martor la prăbușirea MIG-ului: „Pilotul era încâlcit între corzile parașutei”

Aeronava MiG-21 LanceR decolase de la baza aeriană din Câmpia Turzii pentru a executa un zbor de instrucţie, împreună cu alte două aeronave de acelaşi tip. În timpul executării misiunii, pilotul a raportat că se află într-o situaţie de urgenţă şi s-a catapultat. MiG-ul s-a prăbușit în afara ariilor locuite, arată MApN. Prima persoană care a ajuns la locul impactului a fost Dinu Dumitru Cotoi, primarul comunei Batoș.

Mai întâi, am auzit un sunet mai ciudat. Era la o înălțime destul de joasă, la o altitudine joasă. Ne-am uitat în sus să vedem, eram cu domnul viceprimar, și l-am observat. Avea o direcție cam haotică, să zicem, și pe urmă s-a îndreptat cu fața în jos, cu botul, să mă exprim așa, în jos. În momentul acela am văzut că s-a catapultat pilotul. Am și plecat în direcția respectivă, am găsit pilotul, era încâlcit între corzile parașutei. Mi-a cerut să îl ajutăm, l-am ridicat, l-am pus în mașină și l-am dus către ambulanță” – povestește Dinu Dumitru Cotoi, primarul comunei Batoș.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele