Staţiunea care a devenit cea mai SCUMPĂ de pe litoralul românesc. Cât costă o shaorma

Publicat: 26 06. 2023, 22:44
Foto: Arhiva Gândul

Preţurile la terase și restaurante au crescut și cu 50%, anul acesta, pe litoralul românesc. Cea mai scumpă staţiune, când vine vorba de mâncare, este Vama Veche. O familie cu un copil spune că, într-o săptămână, 4.000 de lei se duc doar pe hrană. Urmează, la mică distanță în top Mamaia.

În Eforie, în schimb, vacanţa se face cu bani ceva mai puţini.  Mamaia a fost detronată în topul celor mai scumpe staţiuni de Vama Veche, lucru vizibil mai ales când e  vorba de mâncare.

„Ar merge un doi, trei lei mai puţin, sincer, că se adună. O ciorba e 30, 35 de lei cam aşa”, spune un turist.

O shaorma a ajuns să coste cât o masă la restaurant, mai exact 41 de lei. Aşa că mulţi turişti fac economie în vacanţă şi cumpără de la magazin. La restaurante, o apă plată costă dublu. Tot atât costă şi o bere, 12 lei. Pentru o cupă de îngheţată, se duc alţi 20 de lei, potrivit observatornews.ro.

Astfel, o familie cu un copil ajunge să cheltuiască pentru o săptămână de vacanţă în Vama Veche aproape un salariu mediu pe economie.

În Mamaia, turiştii aleg în număr tot mai mare varianta restaurantelor cu autoservire, dar prețurile sunt chiar și așa foarte mari.

„Am luat o porţie de piure cu aripioare, un piure cu cârnaţi. 70 de lei. Sunt exagerat de mari! Faţă de anul trecut, mai scumpe. Acum, ce să faci, luăm un prânz, omul tot trebuie să mănânce.”, se indignează un turist.

Cristina Croitoru, manager autoservire spune că oferă și meniul zilei, ciorbă la alegere, cartofi prăjiţi cu şniţel şi salata, 39 de lei.

O pizza mare în Mamaia ajunge la 85 lei

În Mamaia, o ciorbă poate să coste şi 30 de lei, o shaorma 27 de lei şi o pizza mare până la 85 de lei.

Cea mai accesibilă stațiune de pe litoral rămâne Eforie Nord.

„E o staţiune pentru tot românul. M-am simţit extraordinar, o săptămână am stat.  O ciorbă de văcuţă, un şniţel cu cartofi şi o sălăţică, la 52 de lei”, spune un turist.

Meniul zilei costă doar la 28 de lei. Însă de la 1 iulie, când începe vârful sezonului estival, prețurile vor crește din nou, chiar și cu 50%.