Ştiri vechi
E plin calendarul de ştiri vechi. Oricât am căuta, oricât am da praful la o parte de pe dosarele cu nume codate. Nu mai apare nimic, nu se mai schimbă nimic. Şi, totuşi, intoxicarea continuă, în doze mai mari sau mai mici. Fie că vorbim de zona politică, în care e mai bine să nu ai niciun fel de amestec şi despre care e recomandat să nu emiţi, sub nicio formă, vreo opinie, fie că ne ducem către aşa-zisa actualitate, care se scaldă între nişte bârfe mici despre oameni cu adevărat mari şi veşti din sfera educaţională sau socială a ţării.
Nici nu ne mai vine să ieşim din pijamale, aşa de lent se mişcă lumea în jurul nostru, aşa de puţine repere mai rămân, la finalul zilei. Bine că, totuşi, printre atâtea ştiri vechi, mai avem şi dreptul la speranţă: marele Florin Piersic se simte ceva mai bine, spun mai toate buletinele de ştiri care mai au, cât de cât, credibilitate.
A supravieţuit celei mai grele încercări din întreaga lui existenţă. Pentru că, iată, un om puternic nu e aşa de uşor de doborât, chiar dacă sistemul nostru medical a dovedit, încă o dată, că mai are şipci de pus pe gard pentru a fi unul cu adevărat performant, capabil, dintr-o singură mişcare, să salveze vieţi.
Până vom avea ceva veşti oficiale, până când o voce autorizată va spune de ce a fost nevoie ca Florin Piersic să se plimbe între două mari oraşe ale ţării şi între mai bine de patru spitale, aparţinând fie de Bucureşti, fie de Cluj-Napoca, rămân bârfele mici, aşa cum spuneam. Rămâne lipsa de respect cu care ne-am obişnuit deja. Şi rămâne grija pentru cei care mâine vor ajunge să fie victime ale unui sistemul medical pe care nu suntem în stare, de zeci de ani deja, să îl punem la punct, să îl facem să pară şi să fie performant.
Apropo de asta: din donaţiile oamenilor, s-a construit un spital. S-a putut! Aşadar, statul român a primit, ca donaţie, un spital gata făcut. Pregătit de funcţionare. 350.000 de români şi peste 8000 de companii au dat bani pentru ca mii de copiii să poată fi trataţi într-o clădire nouă, cu echipamente moderne.
Umilinţă mai mare pentru un stat care se laudă că funcţionează e greu de imaginat. La 34 de ani de când s-a schimbat sistemul, cei din noua generaţie au de ales între a pleca din ţară şi a rămâne aici, pentru a termina o facultate, pentru a face, eventual, un masterat şi pentru a se angaja, apoi, de foame, casieri la vreun supermarket de cartier.
Ţara ştirilor vechi a stins de mult timp lumina. Trăim în întuneric, schimbăm spitalele, în loc să ne recunoaştem boala, dărâmăm ce nu ne convine, negăm valoarea, acolo unde simţim că nu avem loc de ceilalţi, mergem cu spatele, ca să nu cumva să pierdem vreo bârfă, înjurăm acolo unde n-ar fi rea şi puţină iertare, amestecăm cuvintele, până când credem că am dat de o frază coerentă. Şi ne trezim pierzând toate bătăliile.
Şi ne mirăm şi ne întrebăm de ce şi, abia atunci, în cel de-al doisprezecelea ceas, ne amintim să ne închinăm şi să ne rugăm pentru un final de zi (sau de viaţă) blând…
Citește și: