Poliția Rutieră din București anunță că în acest weekend vor fi închise mai multe străzi pentru organizarea mai multor evenimente, precum maratoane, sau „Promenada Urbană”.
Acestea sunt evenimentele din weekend, si străzile care vor fi închise
- „Străzi deschise”. În zilele de 20 și 21 aprilie a.c., între orele 10.00-21.00, Primăria Municipiului București – Centrul de Proiecte Culturale ARCUB va organiza evenimentul cultural artistic dedicat proiectului “Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană” pe Str. Zece Mese, segmentul de drum cuprins între Calea Moșilor și Str. Dimitrie Onciul. În acest context, se va restricționa circulația autovehiculelor, începând cu data de 20 aprilie a.c., orele 06.00, până în data de 22 aprilie a.c., orele 02.00. Pe aceste tronsoane se vor desfășura activități artistice, și anume mini concerte stradale, spectacole de muzică și dans, teatru de stradă, jocuri, ateliere, artiști amatori, statui vivante, activități de recreere și sportive, artiști și creatori urbani, precum și zone de relaxare. Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri. Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenţia de a traversa
- Hemofilia Bike. În ziua de 20 aprilie a.c., se va organiza evenimentul ciclist denumit „Hemofilia Bike – Astăzi pedalezi în locul meu, mâine pedalăm împreună”. În acest context, între orele 12.00-15.00, în cadrul evenimentului va realiza un tur cu biciclete în jurul Palatului Parlamentului, pe banda I de circulație, cu respectarea normelor rutiere, pe următorul traseu: alveola Parcului Izvor – Bd. Națiunile Unite – dreapta Bd. Libertății – dreapta Calea 13 Septembrie (Piața Francofoniei) – urcare Calea 13 Septembrie – Piața Arsenalului – dreapta Str. Izvor – Bd. Națiunile Unite. Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să nu oprească ori să staționeze decât în locurile special amenajate, să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri și să evite pe timpul deplasării manifestările de natură a pune în pericol siguranța lor, dar și a celorlalți participanților la trafic. Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenția de a traversa
- „Străzi deschise pe Calea Victoriei”. În zilele de 20 și 21 aprilie a.c., Primăria Municipiului București – Centrul de Proiecte Culturale ARCUB va organiza evenimentul cultural-artistic dedicat proiectului “Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană”, pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între Bd. Dacia și Splaiul Independenței, fără afectarea traficului rutier în intersecții, sâmbătă, între orele 09.00-23.00 și duminică, între orele 14.00-23.00. Pe aceste tronsoane se vor desfășura activități dedicate publicului larg, și anume mini concerte stradale, spectacole de teatru și dans, ateliere pentru copii, statui vivante, studiouri foto. Pe durata restricțiilor instituite se va permite traversul pe Calea Victoriei, la intersecțiile cu Bd. Dacia, Str. Știrbei Vodă, Str. George Enescu, Str. Ion Câmpineanu și Bd. Regina Elisabeta . Perimetrele restricționate vor fi împrejmuite corespunzător, astfel încât în zonele de travers auto pietonii să fie direcționați către trotuare, respectiv treceri pentru pietoni. Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum și către unitățile economice din zonă, conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricțiilor, sub supravegherea autorităților îndreptățite. Rute alternative: – Piața Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piața Romană – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piața Universității – Bd. I.C. Brătianu – Piața Unirii – Splaiul Independenței; – Piața Victoriei – Str. Buzești – Str. Berzei
- „Zilei Forțelor Terestre”. În perioada 20-23 aprilie a.c., Ministerul Apărării Naționale – Statul Major al Forțelor Terestre, va organiza în Parcul Carol I o serie de activități dedicate „Zilei Forțelor Terestre”, constând în expoziții de tehnică militară, organizarea de standuri cu produse alimentare, activități de spectacol și o retragere cu torțe. În data de 23 aprilie a.c., între orele 08.00-15.00, se va desfășura o ceremonie militară la Monumentul Eroilor militari căzuți în misiune în teatrele de operații și pe teritoriul României, situat în Parcul Tineretului (Palatul Copiilor). De asemenea, în data de 21 aprilie, începând cu ora 19.30, va avea loc activitatea de retragere cu torțe pe banda I de circulație pe traseul: Parcul Carol – Str. 11 Iunie – Bd. Regina Maria – Bd. Libertății (Piața Regina Maria+Palatul Parlamentului) – Bd. Națiunile Unite – Str. Izvor (sediul M.A.P.N.) – Calea 13 Septembrie – Șos. Panduri – Str. Prof. Dr. Rainer – Str. Prof. Dr. Marinescu (Palatul Cotroceni) – Șos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Bd. G-ral. Paul Teodorescu – Drumul Taberei – sediul Statului Major al Forțelor Terestre. Pentru buna desfășurare a evenimentelor, se vor elibera parcările cu sprijinul Polițiilor Locale.
- „The Color Run”. În data de 20 aprilie a.c. se va desfășura evenimentul sportiv „The Color Run Spectacolor București 2024”, pe următorul traseu: parcarea Bibliotecii Naționale – Bd. Mircea Vodă – Bd. Unirii – Piața Alba Iulia (fără afectarea traficului rutier din rond) și retur pe Bd. Unirii – întoarcere la trecerea pentru pietoni până în Piața Constituției (fără afectarea traficului rutier din intersecție) – Bd. Unirii – Bd. Mircea Vodă – parcarea Bibliotecii Naționale. Pentru buna desfășurare a evenimentului, se vor institui restricții de circulație traseul competiției, precum și pe străzile care acced în acest tronson, după cum urmează: – între orele 08.00 – 23.00, pe Bd. Mircea Vodă, segmentul cuprins între Pasaj Mărășești și Bd. Unirii; – între orele 13.00 – 17.00, pe Bd. Unirii, segmentul cuprins între Piața Unirii și rond Piața Constituției; – între orele 12.00 – 20.00, pe Bd. Unirii, segmentul cuprins între Piața Unirii și rond Alba Iulia. RUTE OCOLITOARE: – Calea 13 Septembrie – Bd. Tudor Vladimirescu – Piața George Coșbuc – Bd. Regina Maria – Splaiul Unirii; – Bd. Basarabia – Calea Călărașilor – Bd. Corneliu Coposu – Spl. Independenței.
- În data de 21 aprilie a.c., între orele 08.30-15.30, se va desfășura evenimentul sportiv „Bucharest International Half Marathon & 10K by Constantina Diță”, în Municipiul București, după următorul program: – între orele 07.00 – 08.30, adunarea participanților pe Bd. Constantin Prezan; – între orele 08.45 – 13.00, se va alerga pe traseul 21K: Bd. Constantin Prezan (din dreptul străzii Alexandrina) – Arcul de Triumf – Bd. Regele Mihai I, sensul către Piaţa Presei Libere (locală) – întoarcere pe Bd. Regele Mihai I (axul central – ambele sensuri, fără a se afecta traficul rutier în Piața Presei Libere, cu excepția benzii I de circulație, porțiunea situată între Bd. Regele Mihai I, mediană și locală) – Arcul de Triumf (ocolire prin dreapta pe sensul de alergare) – Şos. Kiseleff – Piața Victoriei – pe contrasens –Str. Buzești – Str. Berzei – Str. Vasile Pârvan – Pod Hașdeu – sens normal de circulație – stânga pe Splaiul Independenței – contrasens dreapta pe Bd. Libertății către Rond Coșbuc (în dreptul Ministerului Mediului) – întoarcere pe Bd. Libertății – dreapta Bd. Unirii, zona Fântâni – Piața Alba Iulia – Bd. Decebal – întoarcere în Piața Hurmuzachi (fără afectarea traficului rutier în intersecție) și retur pe Bd. Decebal – Piața Alba Iulia – Bd. Unirii – dreapta prin fața magazinului H&M (banda V, adiacentă parcul Unirii) – Str. Halelor – Splaiul Independenței – dreapta Calea Victoriei – Şos. Kiseleff – Arcul de Triumf – Bd. Constantin Prezan (FINISH). Între orele 09.05 – 12.00, se va alerga pe traseul 10K: Bd. Constantin Prezan (din dreptul străzii Alexandrina) – Arcul de Triumf – Bd. Regele Mihai I, sensul către Piaţa Presei Libere (locală) – întoarcere pe Bd. Regele Mihai I, (axul central – ambele sensuri, fără a se afecta traficul rutier în Piața Presei Libere, cu excepția benzii I de circulație, porțiunea situată între Bd. Regele Mihai I, mediană și locală) – Arcul de Triumf (ocolire prin dreapta pe sensul de alergare) – Şos. Kiseleff – Piața Victoriei – Calea Victoriei – întoarcere Str. C.A. Rosetti – Calea Victoriei – Piața Victoriei – Șos. Kiseleff – Arcul de Triumf – Bd. Constantin Prezan (FINISH). Pentru buna desfășurare a evenimentului, în data de 21 aprilie a.c, traficul rutier se va restricționa gradual, pe traseul de alergare și străzile care acced în acesta, cu excepția Bd. Constantin Prezan, care se va închide între orele 03.00-16.00. În Piața Victoriei va fi resistematizată circulația, prin crearea de dublu sens de circulație în fața Guvernului României, în intervalul 06.00-13.00, astfel nu va fi permis accesul dinspre Șos. Nicolae Titulescu către Piața Victoriei, iar traficul rutier de pe Str. Paris, Bd. Iancu de Hunedoara și Bd. Lascăr Catargiu se va desfășura doar către Bd. Aviatorilor. Nu va fi afectat traficul rutier în Piața Charles de Gaulle și pe Bd. Regele Mihai I, (locală), sensul dinspre Piața Presei Libere către Arcul de Triumf. Rute alternative: – Piaţa Presei Libere – Piața Montreal – Bd. Mărăști – Str. Alexandru Constantinescu – Bd. Ion Mihalache; – Bd. Ion Mihalache – Bd. Banul Manta – Șos. Nicolae Titulescu – Pasajul Victoriei – Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare; – Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Bd. Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – Şos. Bucureşti-Ploieşti. Șos. București-Ploiești – Bd. Aerogării – Bd. Beijing – Bd. Mircea Eliade – Str. Radu Beller – Calea Dorobanților – Bd. Magheru – Șos. Ștefan cel Mare – Șos. Mihai Bravu.
Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ...
vezi toate
articolele