”Student Invest” | Gabriela Firea, mesaj pentru studenți: ”Pot obține credite de maximum 10.000 de euro, pe o perioadă de până la 10 ani, cu dobânda plătită integral de stat”
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Studenților, oferind și detalii despre proiectul ”Student Invest”, inclus în pachetul ”Sprijin pentru România”.
Proiectul ”Student Invest” le permite studenților să obțină credite de maximum 10.000 de euro, pentru o perioadă de maxim 10 ani, iar dobânda este plătită integral de stat.
Gabriela Firea precizează că, prin aceste credite, pot fi plătite taxele de studii, cursuri, rechizite sau alte echipamente care să-i ajute pe studenți pe timpul facultății.
”Dragi studenți, astăzi este ziua voastră. La mulți ani! Aveți toată prețuirea mea pentru eforturile pe care le depuneți pe băncile facultăților pentru a vă asigura un viitor, pentru a dezvolta societatea noastră. Din 1941, la fiecare 17 noiembrie se celebrează Ziua Internațională a Studenților pentru a marca prezența studenților în evenimentele care au schimbat lumea.
Studenții, tinerii în general, trebuie în primul rând ascultați. Încă de la începutul mandatului de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse am fost deschisă și am avut întâlniri cu organizațiile studențești și de tineret. Alături de colegii mei, am încercat să facem posibile multe dintre cererile și nevoile studenților, în contextul actual al crizei economice generată de scumpirile la energie.
«Student Invest» este un proiect extrem de important pentru studenți, inclus în pachetul „Sprijin pentru România”. Studenții pot obține credite de maximum 10.000 de euro, pe o perioadă de până la 10 ani, cu dobânda plătită integral de stat”, anunță ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în mediul online.
”Se pot plăti taxele de studii, cursuri, rechizite sau alte echipamente care să-i ajute pe studenți pe timpul facultății. Studenții pot merge deja la CEC Bank, băncile cooperatiste afiliate CreditCOOP și Libra Bank”
Gabriela Firea
”Au fost înregistrate deja primele cereri din partea unor studenți”
Gabriela Firea precizează, în postarea sa, și că au fost înregistrate deja primele cereri din partea unor studenți. Totodată, ministrul Familiei anunță că au fost alese 10 proiecte care vor primi finanțare – aproape 430.000 lei – din bugetul ministerului pe care îl conduce.
În aceste proiecte sunt implicați aproximativ 1.400 de studenți.
”Chiar în această dimineața am aflat că au fost înregistrate deja primele cereri din partea unor studenți. Mă bucur nespus că acest program lucrat împreună cu Fondul Român de Contragarantare este de interes pentru studenți.
La concursul național de proiecte studențești organizat în acest an, au fost alese 10 proiecte care primesc finanțare, aproape 430.000 de lei, din bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Circa 1.400 de studenți vor fi implicați direct în aceste proiecte.
În această vară, am alocat fonduri taberele studențești și am pus la dispoziție organizațiilor și a universităților 3.500 de locuri la mare, munte și Delta Dunării. Mă bucur că au fost ocupate aproape toate locurile. Sigur că mereu este loc de mai bine și voi milita mereu pentru mai multe fonduri și proiecte destinate tinerilor și studenților din România. Sunteți viitorul acestei țări și trebuie să fiți sprijiniți”, a mai scris Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în mediul online”, încheie Gabriela Firea.
Citește și:
- Ziua Internațională a Toleranței | Gabriela Firea, semnal de alarmă: ”În ultimele 9 luni s-au înregistrat 66.000 de intervenții ale Poliției în cazuri de violență domestică”
- Gabriela Firea, mesaj de Ziua Mondială a Copiilor Orfani, ”copiii pentru care tristețea din ochi și din suflet nu dispare niciodată”
- EXCLUSIV | Fosta directoare de penitenciar explică de ce a devenit ”oaia neagră” a ANP și dezvăluie detalii picante din noua sa viață: ”Puseseră pariuri, care se culcă primul cu șefa. Mi-am asumat că voi fi judecată, nu mă prostituez”
- A fost publicat în consultare regulamentul programului social de creștere a natalității. Gabriela Firea: ”Cuplurile sau femeile singure cu vârsta între 20 și 45 de ani pot afla care sunt pașii necesari pentru a obține ajutorul financiar de 15.000 de lei”
- PSD: ”USR trebuie să aplice primarului Clotilde Armand aceleași principii de integritate invocate în cazul altor politicieni acuzați de ilegalități!”