Studenții au început să caute CHIRII în marile oraşe universitare. Cât cer proprietarii pentru un apartament de 2 camere în Iaşi
Noul an universitar se apropie, iar goana studenților pentru chirii a început. În Iași, de exemplu, chiriile au crescut cu apoximativ 10-15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În general, condițiile puse de studenți sunt preţul cât mai avantajos şi proximitatea faţă de campusul universitar unde trebuie să ajungă, ca să nu piardă mult timp pe drum.
Un apartament, spre exemplu, care are două camere şi este tip open space este 550 de euro pe lună și pot să stea 3 sau chiar 4 studenţi împreună, dacă îşi doresc.
Astfel, își pot împărţi chiria şi să ajungă la un cost lunar de 200 de euro, cu tot cu utilităţi pentru fiecare persoană. Asta dacă nu au prins un loc la cămin, căci acolo preţurile sunt cu mult mai mici decât la apartamentele de închiriat.
Totuşi, cei care vor să stea în chirie ar fi trebuit să se grăbească și să rezolve acest lucru până acum, pentru că, potrivit unor agenţi imobiliari, citați de Observaator TV, astfel de locuințe se dau imediat.
Garsoniere se mai găsesc cu greu, în această perioadă, aproape că nu mai sunt în acest moment în Iaşi.
Acestea sunt cele mai căutate de studenţi, fiind și cele mai ieftine. În acest caz, chiriile ajung la 250-300 de euro.