Prima pagină » Actualitate » Studenții din TEHERAN au ieșit pe străzi. S-a scandat împotriva liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei

Studenții din TEHERAN au ieșit pe străzi. S-a scandat împotriva liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei

Studenții din TEHERAN au ieșit pe străzi. S-a scandat împotriva liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei

Zeci de studenți au manifestat, vineri seară, 14 februarie, la Universitatea din Teheran pentru a-și exprima furia împotriva conducerii instituției în urma uciderii unui coleg de-al lor, la începutul acestei săptămâni, au anunțat mai multe media arabe.

Studenții sunt nemulțumiți de lipsa de securitate din jurul sediului universității, pe care au mai reclamat-o și în trecut. Ei s-au revoltat acum după ce un student la Facultatea de Comerț, Amir Mohammad Khaleghi, de 19 ani, a fost ucis de un tâlhar, miercuri, 12 februarie.

Cine a luat parte la protest

ONG-ul Human Rights Activists News Agency, cu sediul în SUA, a publicat pe X imagini filmate cu studenți care defilau prin campusul Universității din Teheran, scandând sloganuri împotriva conducerii instituției. Protestele au continuat până în noapte târziu, chiar și după ce doi studenți au fost arestați.

Amir Kabir Newsletter, un canal de Telegram și X care urmărește situația din universitățile iraniene, a raportat că studenții au ieșit din cămine pentru a organiza un protest spontan. De asemenea, ei au scandat sloganuri împotriva Republicii Islamice și a liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, potrivit aceleiași surse.

Rectorul universității a discutat cu studenții, încercând să calmeze situația, a adăugat acest canal. Totodată, sursa citată a menționat că polițiștii, prezenți în număr mare, au folosit forța împotriva unor studenți.

„Siguranța studenților și liniștea familiilor sunt o datorie și o prioritate pentru guvern. Facem apel la toată lumea să mențină deschisă calea dialogului”, a reacționat pe X purtătoarea de cuvânt a Guvernului de la Teheran, Fatemeh Mohajerani.

Agenția oficială de știri IRNA a raportat că directorul interimar al Universității din Teheran, Hossein Hosseini, și-a exprimat simpatia față de studenții instituției, participând la mitingul lor.

De ce se tem autoritățile din Iran

Autoritățile iraniene doresc să împiedice orice repetare a manifestațiilor în masă care au izbucnit la nivel național în 2022, după moartea în detenție a tinerei de origine kurdă Mahsa Amini. Atunci, studenții s-au alăturat mișcării de protest.

Universitățile sunt în mod tradițional locuri de protest în Iran. Studenții au luat parte la revolta care l-a răsturnat pe șah în momentul revoluției islamice din 1979.

Mai recent, în iulie 1999, au izbucnit manifestații studențești uriașe împotriva autorităților, care au durat aproape o săptămână.

CITEȘTE ȘI:

Un adolescent din Iran, împușcat mortal de forțele de securitate!

Televiziunea de stat din Iran, piratată! Ali Khamenei, amenințat în direct! | VIDEO

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?