SUA intră în joc. Biden avertizează implicit Siria și Iran să nu profite. Atacul Hamas a fost concertat în timpul negocierilor Israel-Arabia Saudită

Publicat: 07 10. 2023, 21:01
Actualizat: 07 10. 2023, 22:37

Joe Biden a declarat sâmbătă că Statele Unite ale Americii sunt pregătite să ofere „toate mijloacele adecvate de sprijin” Israelului după atacul grupării Hamas. Biden a avertizat „orice altă parte ostilă Israelului” să nu încerce să profite de criza provocată de Hamas.  Biden se referă la Iran, care oferă ajuror militar și strategic Hamas, dar și la Siria, susținută de Rusia. ONU cere eforturi diplomatice pentru a evita o extindere a conflagraţiei. Atacul din partea grupării islamiste palestiniene a izbucnit în timp ce Biden și membrii echipei sale negociau un acord de normalizare a relațiilor între Israel și Arabia Saudită.

UPDATE: Netanyahu cere guvern de uniune, model 1967

Premierul Benjamin Netanyahu le-a propus partidelor de opoziție Yesh Atid și National Unity să intre într-un guvern de urgență în urma atacului surpriză devastator al Hamas. Netanyahu a făcut oferta sâmbătă în timpul unei întâlniri cu liderul Yesh Atid, Yair Lapid, și liderul partidului Unitatea Națională, Benny Gantz. El evocă precedentul guvernului Levi Eshkol, când liderul opoziției de atunci, Menachem Begin, la s-a alăturat guvernului înainte războiul de Șase Zile, cu Egiptul din 1967.

Joe Biden a vorbit sâmbătă la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru a-i oferi sprijinul SUA.

„I-am spus clar premierului Netanyahu că suntem pregătiți să oferim toate mijloacele adecvate de sprijin guvernului și poporului israelian. Israelul are dreptul de a se apăra pe sine și pe poporul său. Statele Unite avertizează împotriva oricărei alte părți ostile Israelului care caută să obțină avantaje din această situație”, a anunțat Biden, prin intermediul unui comunicat de presă, după convorbirea cu Netanyahu, potrivit Reuters.

Ultimul bilanț

Autoritățile din Israel au prezentat noi informații despre urmările atacului Hamas anunțând că 70 de israelieni au fost uciși și 985 au fost răniți.

În Gaza, aproape 200 de persoane au murit și peste 1.600 sunt rănite, a declarat ministerul palestinian al sănătății.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat sâmbătă că țara sa este „în război”, după ce militanții palestinieni din Gaza au lansat un tir mortal de rachete și au trimis oameni înarmați în teritoriul israelian, într-o escaladare majoră a conflictului de lungă durată dintre cele două părți.

Hamas, mișcarea militantă palestiniană care conduce Gaza, a revendicat responsabilitatea pentru incursiune. Potrivit armatei israeliene, militanții au tras peste 2.000 de rachete din Fâșia Gaza în Israel, în timp ce luptătorii Hamas au intrat în sudul Israelului pe uscat, pe mare și pe calea aerului, folosind parapante. Hamas susține că a capturat mai mulți soldați israelieni în apropierea graniței, și armata israeliană a confirmat oficial aceste informații.

ONU cere eforturi diplomatice

La rândul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a îndemnat sâmbătă comunitatea internaţională la „eforturi diplomatice pentru a evita o extindere a conflagraţiei” dintre Israel şi mişcarea Hamas. Guterres a „condamnat în cei mai fermi termen atacul de sâmbătă dimineaţa al Hamas asupra localităţilor israeliene din apropiere de Fâşia Gaza şi centrul Israelului” şi şi-a exprimat „profunda preocupare pentru populaţia civilă”, cerând „cea mai mare reţinere”, potrivit unui comunicat al biroului său.

„Violenţa nu poate aduce o soluţie conflictului şi doar o negociere care să ducă la o soluţie cu două state va permite să se ajungă la pace”, a subliniat secretarul general al ONU.

Escaladarea de sâmbătă survine în contextul în care negocierile de pace israeliano-palestiniene directe în vederea reglementării conflictului sunt oprite de facto de nouă ani, aminteşte AFP.

Citiți și: UPDATE. Bilanțul primei zi de război, după atacul Hamas în Israel: Peste 70 de morţi şi sute de răniţi. Femei răpite, violate, ucise. Urmează riposta