Un cetățean ucrainean a fost depistat de către polițiștii de frontieră în timp ce a încercat să treacă granița pe la Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus din județul Suceava având asupra sa un tub de obuz, cartușe, bucăți dintr-o dronă și componente dintr-o uniformă militară.
Descoperirea polițiștilor a fost făcută duminică seara, la PTF Vicovu de Sus.
„Ieri, 15 ianuarie a.c., în jurul orei 19.40, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus, județul Suceava, un cetățean ucrainean de 32 de ani. Acesta se afla la volanul unui microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în Ucraina şi circula pe ruta Ucraina – Marea Britanie.
În microbuz se mai afla o femeie de 39 de ani, tot cetățean ucrainean, în calitate de pasager. La controlul de frontieră, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucratori vamali, a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a descoperit, sub bagaje, într-o cutie, un tub gol de obuz calibru 122 mm, 30 de cartușe de calibru 5.45 mm, o drona parțial distrusă, 2 căști de protecție militară și diferite componente de uniformă militară ucraineană”, transmite Poliția de Frontieră.
Șoferul ucrainean a declarat că nu știa ce se află în cutie, acesta fiind rugat de cineva să transporte acest colet, în Marea Britanie. În consecinţă bunurile au fost reținute în vederea confiscării și urmează a fi predate către reprezentanții IPJ Suceava în vederea expertizării.
Ca urmare a nerespectării prevederilor regimului armelor și munițiilor, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată, polițiștii de frontieră le-au întocmit celor 2 cetățeni ucraineani acte premergătoare începerii urmăririi penale, cercetările fiind continuate sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun, mai transmit autoritățile.