Sudul României se confruntă cu secetă extremă. Oamenii au RESTRICȚIE la apă curentă, iar culturile pot fi compromise

Publicat: 11 06. 2024, 20:51
Actualizat: 11 06. 2024, 20:52

This browser does not support the video element.

Temperaturile de vară au atins, deja, valori extreme în unele părți ale țării, în special în sud și estul țării. În aceste zone, oamenii se află într-o situație disperată, deoarece fântânile au secat, iar în anumite localități apa curentă a fost restricționată. 

Chiar dacă vara este aia la început, seceta a început să facă ravagii în sudul și estul țării. Există localități unde oamenii au acces restricționat la apă potabilă și se tem că și culturile vor fi compromise, anul acesta, întrucât fântânile au secat și nu există sisteme de irigații.

Cu astfel de situații se confruntă locuitorii din localitatea Șopârlița, județul Olt, unde apa nu are presiune, așa că oamenii își fac provizii de apă strictul necesar.

În satul Pârșcoveni, tot din județul Olt, administrația locală a fost nevoită să impună restricții la apa curentă pe timpul zilei. Din acest motiv, localnicii parcurg kilometrii întregi până la fântânile care nu au secat.

Seceta a pârjolit pășunile, astfel că nici animalele nu mai au ce să pască, iar fermierii au apelat la rezervele strânse pentru la iarnă.

O situație similară este și în județul Dolj, unde culturile riscă să fie compromise din cauza secetei. Potrivit specialiștilor,  în luna mai au căzut doar 40l/m² la jumătate față de media anuală a lunii, spun specialiștii.

În Iași, unde 51 de localități, oamenii au parte de apă curentă doar într-un anumit interval orar.  Societatea de furnizare a apei a anunțat că se confruntă cu dificultăți și nu poate asigura consumul în creștere din această perioadă.

„Neavând apă, nefiind precipitații, își udă grădinile și în acest fel se depășește capacitatea după care putem noi să o furnizăm.”, a declarat reprezentantul Societății de Furnizare a Apei.

Potrivit agrometeorologilor ANM, țara noastră se confruntă cu secetă pedologică extremă în jumătatea de sud-est a țării.