Suedia anulează mai multe restricții anti-COVID. Printre ele, renunțarea la certificatul verde pentru turiștii europeni
Autoritățile din Suedia au renunţat de miercuri, 9 februarie, la cele mai multe dintre restricţiile impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus.
Mai mult, au fost relaxate regulile şi pentru cetățenii europeni care călătoresc în Suedia. Astfel, aceștia nu mai trebuie să prezinte dovada vaccinării împotriva COVID-19 sau a trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test pentru depistarea virusului.
Nu mai sunt în vigoare nici restricţiile referitoare la programul de funcţionare al restaurantelor şi barurilor, unde nu se vor mai aplica nici regulile de distanţare socială. De asemenea, autorităţile renunţă și la limitarea numărului maxim de persoane cărora li se permite participarea la evenimente şi reuniuni.
Totodată, Suedia renunţă la purtarea măştii în spaţii aglomerate sau în mijloacele de transport, relatează Agerpres.
Decizia Suediei vine la scurt timp după ce ţara vecină Danemarca a luat o decizie asemănătoare.
Cum au sărbătorit suedezii renunţarea la restricţii
Suedezii au sărbătorit renunţarea la restricţii în câteva cluburi de noapte, la intrarea cărora, la miezul nopţii, se formaseră cozi lungi de persoane, potrivit înregistrărilor publicate în presa locală.
Guvernul şi autorităţile sanitare au anunţat planurile renunţării la cele mai multe dintre restricţii, săptămâna trecută, argumentând că pandemia intră într-o nouă etapă întrucât majoritatea cetăţenilor sunt vaccinaţi, iar cazurile de infectare cu varianta Omicron sunt în general mai puţin severe.
Totuși, unele recomandări se menţin, în special pentru cei nevaccinaţi. Pentru protejarea persoanele vulnerabile, măsurile vor rămâne în vigoare în unităţi sanitare şi de îngrijire, precum şi în căminele de bătrâni, potrivit autorităţilor sanitare.
Autorităţile sanitare au făcut apel la toate persoanele de peste 12 ani să se vaccineze anti-COVID-19.
Vă recomandăm și:
Anglia este prima țară din Europa care renunță la impunerea izolării pentru persoanele confirmate cu COVID-19