Suma de bani pe care trebuie să o economisim, potrivit experților. Cele mai comune greșeli în privința investițiilor

Publicat: 29 10. 2024, 08:49
Actualizat: 29 10. 2024, 08:50

Economisirea banilor este esențială pentru a asigura stabilitatea financiară și pentru a avea un grad mai mare de siguranță și libertate în luarea deciziilor pe termen lung.

Iată ce ne sfătuiește specialistul în finanțe Alexandru Chirilă, în cadrul unui interviu la Antena 3 CNN.

„Aici suferim cel mai mult, pentru că facem investiții atunci când nu trebuie și asumăm riscuri pe care nu le înțelegem, iar principiile sunt, de fapt, destul de simple.

Și anume, am venituri lunare, economisesc, iar dacă nu reușesc să economisesc, nu am altă variantă decât să-mi cresc veniturile. Asta poate însemna să renegociez contractul de muncă, dar marja de creștere este limitată. Pot munci mai multe ore sau îmi pot găsi un alt job. Practic, posibilitatea de a-mi crește veniturile este limitată. De asemenea, am posibilitatea să-mi scad cheltuielile, însă și aici pot face economii doar într-o anumită marjă, pentru că tot trebuie să locuiesc undeva, să mănânc și să ajung la muncă”, spune specialistul.

Cum și când economisim banii economisiți

”Din punct de vedere al managementului finanțelor personale, trebuie să nu-mi cresc prea mult standardul de viață, astfel încât să am venituri pe care să le pot crește. De aici, trebuie să economisesc. Până când? Până când am un fond de urgență și un fond de siguranță. Asta înseamnă că acești bani sunt resursele pe care le pot accesa dacă îmi pierd sursa de venit.

Statistic vorbind, este dovedit că, în șase luni, un om poate să își găsească un alt loc de muncă, care să corespundă din punct de vedere al salariului, șefului și companiei, fără să fie nevoit să facă compromisuri. Ce fac după ce economisesc pentru 6-12 luni? Următorul pas este să investesc, pentru că, fără investiții, inflația în capitalism erodează valoarea banilor. Sunt niște concepte pe care spunem că le înțelegem, dar pentru că nu sunt puse cap la cap într-un singur plan, nu avem reperele necesare ca să acționăm”, a mai explicat Alexandru Chirilă în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.

FOTO: Pixabay