Sumă mare de bani, în euro, găsită într-un ciorap la intrarea în Penitenciarul Aiud. Cine îi pierduse și ce s-a întâmplat cu ei
Aproape 30.000 de euro au fost găsiți, în seara zilei de 7 martie, de trei angajați ai Penitenciarului Aiud, județul Alba, în zona de acces în instituţie. Polițiștii se aflau în serviciul de pază.
Banii erau ascunşi într-un ciorap, care a căzut în zona de acces a Penitenciarului Aiud, respectiv pe aleea de intrare în clădire, potrivit ziare.com. Cei trei gardieni au anunţat conducerea Penitenciarului, dar şi pe reprezentaţii Poliţiei Aiud.
Suma de bani, în total 27.400 de euro, ar fi fost pierdută pe timpul zilei, de un bărbat care lucrează în interiorul clădirii, la lucrări de mententanţă, fiind persoană contractuală. Acesta a revendicat banii pierduţi şi a reintrat în posesia sumei, potrivit alba24.ro.
Cazul a fost preluat de poliţiştii de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba, iar cei trei agenţi de penitenciar care au făcut descoperirea au fost felicitaţi de colegi, dar şi de conducerea Penitenciarului Aiud pentru modul cum au acţionat, mai scrie sursa citată.