Suma uriașă luată șpagă de Anca Dumitrovici într-o singură zi. Ce spun colegii medici despre cazul său
Şefa secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean Suceava, acuzată că a luat mită de la pacienţi şi rudele acestora, a fost plasată în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Suceava și este definitivă.
Primele denunțuri în legătură cu privire la condiționarea tratamentelor făcute de șefa Secției de Oncologie a Spitalului din Suceava, dr. Anca Dumitrovici Ababneh, de plata unor sume de bani provin din martie 2022.
Ofițerii Serviciului Județean Anticorupție spun că au pornit de la denunțul familiei unui pacient care a murit de cancer și al unui pacient care a reclamat că a primit tratamentul de care avea nevoie doar după ce i-a oferit medicului bani.
„Un prim denunț a fost înregistrat în martie 2022, conform căruia medicul a pretins și a primit bani pentru prescrierea tratamentului, iar în iunie 2022 a fost al doilea denunț, care reclama faptul că dr. Anca Dumitrovici Ababneh nu ar fi prescris tratamentul recomandat de un alt medic oncolog din Iași, în tratamentul căruia pacientul s-a aflat până la un moment dat. Medicamentul administrat la Suceava, altul decât cel prescris de la Iași, i-ar fi provocat bolnavului agravarea stării de sănătate, ceea ce a dus la întreruperea tratamentului oncologic”, potrivit Adevărul.
Într-o zi, a primit 21 de „atenţii”, iar în doar 48 de secunde a luat mită de la doi pacienţi
Pe lângă sume cuprinse între 50 şi 200 de lei, medicul ar mai fi primit caşcaval, miere sau diverse cadouri. Surse din anchetă spun că doctoriţa nu le cerea în mod explicit bani, dar le dădea de înţeles că altfel nu vor primi la timp tratamentul.
Pe 13 decembrie 2022, la ora 10 şi 17 minute, șefa secţiei de Oncologie de la Spitalul Suceava primeşte mită pe bandă rulantă din partea pacienţilor bolnavi de cancer. primeşte o sacoşă cu miere şi caşcaval. Apoi, plicuri cu sume necunoscute, cadouri, dar şi bani la vedere, susţine surse din anchetă citate de observatornews.ro. Este şi ziua recordului. În doar 48 de secunde ia şpagă de la doi pacienţi diferiţi, 200 de lei. La finalul zilei, pleacă acasă cu peste 1.200 de lei, plicuri nedesfăcute, dar şi bunuri alimentare.
Șpagă la secundă la Spitalul Județean Suceava
Pe 14 decembrie primeşte spagă la un interval de 56 de secunde. Iar pe 15 decembrie în doar 19 minute de consultaţii ia mită de la 6 pacienţi. În total, în doar o săptămână, medicul a încasat 62 de atenţii.
Totul se întâmpla în biroul special amenajat pentru consultaţii, situat în zona ambulatoriului din cadrul Secţiei de Oncologie. Surse din anchetă spun că deşi nu cerea în mod explicit aceste sume de bani pacienţilor săi, i-ar fi influenţat să procedeze astfel pentru a beneficia de serviciile medicale.
„Este cât se poate de neetic, imoral, ca un medic să îi pretindă unui asemenea pacient sau să îi pretindă indirect. Practic trebuie să-l refuze. Sunt situaţii în care oamenii, neavând bani, nu se duc la medic. Întârzie”, spune Vasile Barbu, de la Asociaţia Bolnavilor de Cancer.
În doar o săptămână, medicul ar fi încasat 3.800 lei, 17 plicuri cu sume necunoscute şi 10 cadouri.
Anca Dumitrovici câştiga aproape cinci mii de euro pe lună, de la Spitalul Judeţean şi de la alte două clinici la care lucra. Împreună cu soţul său, medic şi el, specialist gastroenterolog, are o casă, un apartament, bijuterii de 6.000 de euro şi aproape 35.000 de euro în conturi. Acum, se afla în arest la domiciliu pentru următoarele 24 de zile.