Sunt afectați românii de decizia Kremlinului de a impune plata în ruble pentru gazele rusești? Răspunsul ministrului Energiei, Virgil Popescu
Virgil Popescu, ministrul Energiei, a transmis, vineri, un mesaj prin care dă asigurări că „noul act de șansaj al Rusiei” nu va avea efecte asupra stocurilor de gaze ale României.
Ministrul Virgil Popescu a explicat, vineri seara, că România este una dintre țările cel mai puțin dependente de gazele produse de Federația Rusă.
Mesajul a fost publicat după ce a devenit oficială intenția anunțată de Kremlin de a factura în ruble producția Gazprom care pleacă în Occident, decizie venită în contraponderea sancțiunilor economice impuse de Vest.
Vladimir Putin a semnat decretul prin care exporturile de gaze vor fi oprite dacă plățile nu se fac în ruble, începând de vineri. Cumpărătorii ar trebui să deschidă conturi speciale la Gazprombank, bancă controlată de stat, pentru a permite schimbarea valutei străine în ruble pentru decontare, potrivit documentului semnat de Putin.
„Nu ne lăsăm cumpărați la bucată!”
„Noul act de șantaj al Rusiei a fost livrat sub forma decretului care prevede că plata pentru gazele furnizate de Gazprom ar trebui făcută în ruble pentru contractele de export către țări neprietenoase. În primul rând, România susține luarea unei poziții unitare a UE ca răspuns în fața acestui nou gest de agresiune mascată. Trebuie să fim solidari și uniți pentru a dovedi, din nou, că nu ne lăsăm cumpărați la bucată!”, a avertizat ministrul Energiei, într-o postare pe contul de Facebook.
Virgil Popescu a precizat că România va avea alături de statele membre ale Uniunii Europene o poziție comună, iar în acest moment se face o analiză juridică la nivelul tuturor statelor UE, pe marginea acestei decizii anunțată de Federația Rusă.
„Am un mesaj și pentru cetățeni: România este una dintre cele mai puțin dependente state de gazul rusesc. Așa că nu există motive de panică, avem suficiente stocuri”, a subliniat Virgil Popescu.
În plus, ministrul a ținut să precizeze că nici statul român și nici companiile nu au contracte cu Gazprom, ci există intermediari ai companiei rusești care vând gaze în România.
„Cu privire la soluțiile pe termen scurt, mediu și lung Uniunea Europeană lucrează la operaționalizarea unei platforme pentru achiziționarea în comun a gazelor naturale. De asemenea, aș dori să precizez că în ultimele luni am avut numeroase discuții pentru a ajunge să avem surse de aprovizionare și rute de transport diversificate. Suntem foarte aproape să finalizăm aceste acorduri. În plus, vom demara în curând investiții pentru creșterea surselor de producție de energie, cu finanțare din PNRR și Fondul pentru modernizare”, a conchis ministrul.