„Sunt trist, dar mă accept așa cum sunt!” DRAMELE adolescenților povestite de un psihoterapeut. Izolarea și suicidul, pericole în jurul tinerilor

„Ana, eu sunt trist, dar mă accept așa cum sunt”. Sunt cuvintele rostite de un adolescent  în cabinetul psihoterapeutului său, acolo unde din ce în ce mai mulți tineri ajung să fie diagnosticați cu depresie, cu fobii, cu anxietate, cu dorința de a se izola de restul lumii, dar și cu tentative și gânduri suicidale. Mulți dintre ei se consideră neînțeleși de propria familie, găsind o alternativă distructivă, într-un anturaj în care vor și trebuie să impresioneze pentru a fi acceptați.

Un anturaj în care nu se regăsesc, pentru care fac compomisuri și lucruri duse la extreme, doar pentru a fi validați. În astfel de anturaje nepotrivite încep cele mai multe dintre tragedii. În astfel de locuri, zâmbetele care mimează aparent fericirea se transformă rapid într-un butoi cu pulbere, uneori din cauza consumului de stupefiante și de alcool.

Aici, tinerii își pierd visurile și ajung să se complacă în propria tristețe. „Nu mă place nimeni! Familia nu mă înțelege! Îmi doresc să mor. Sunt o povară pentru ai mei” – sunt doar câteva dintre gândurile care ajung să bântuie mintea adolescentului. Inteligența și creativitatea lui se pierd în labirintul distructiv al depresiei și izolării.

JUSTIȚIE DIICOT, obligată să restituie unei familii de români canabisul confiscat. Ce s-a întâmplat, de fapt

15:06

HOROSCOP Horoscop 28 martie 2025. ZODIA care își găsește un partener

15:00

„Cine sunt eu?” devine o întrebare care scrie și rescrie o poveste de viață, cu un sfârșit nu întotdeauna fericit. Unele frânturi din aceste episoade critice se vindecă treptat, în timp ce altele lasă urme adânci pentru tot restul vieții. Adeseori, nu mai există speranță, iar lucrurile se sfârșesc tragic.

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv-comportamental, psiholog clinician, dar și analist comportamental, trage un semnal de alarmă, într-un interviu acordat Gândul, cu privire la trăirile extreme ale adolescenților de astăzi. Specialistul recunoaște că izolarea, venită la pachet cu pandemia, a accentuat și a declanșat o stare de anxietate care-l face pe adolescent să se îndepărteze de oamenii dragi, dar și de bucuriile vârstei.

Psihologul precizează că, potrivit unor studii făcute în America, cele mai afectate de pandemie și de restricțiile ei au fost fetele, acestea fiind mai dezinvolte și cu o dorință mai mare de a interacționa, lucru care nu a mai fost posibil în anii marcați de COVID-19.

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv-comportamental, psiholog clinician și analist comportamental

„Mesajul meu este: suntem împreună, nu ești niciodată singur”

Ana Bogdan susține că, de cele mai multe ori, comunicarea pe rețelele sociale nu este una autentică și, în timp, duce mult mai acut la izolarea copiilor și adolescenților. În cazul multora dintre ei – mai ales a celor anxioși, depresivi, cu diverse tulburări de personalitate și comportament -, comunicarea deschisă cu familia, cu cei apropiați, cu terapeutul poate fi soluția salvatoare.

Tocmai de aceea, psihoterapeutul le recomandă tinerilor de astăzi să comunice, să vorbească, să-și exprime nevoile și nemulțumirile fără rezerve.

Ana Bogdan, care este de cinci ani psihoterapeut și de 13 ani lucrează ca analist comportamental, a înțeles că fiecare cuvânt, fiecare străduință de a se apropia de tinerii care trec prin perioade mai grele, de a le reda încrederea și de a-i face să comunice reprezintă victorii de nedescris și pași mici care pot schimba universul acestor adolescenți care își pierd la un moment dat busola vieții, dar și bucuria de a trăi.

„Din punctul meu de vedere, mobilizarea constă în îmbunătățirea relației mele psihoterapeutice cu el. Tânărul respectiv trebuie să capete încredere în mine, să înțeleagă că tot ceea ce se întâmplă în acel cadru rămâne în acel cadru și, bineînțeles, dacă el începe să se deschidă, tu îl ghidezi în anumite direcții. Unui tânăr depresiv, anxios, cu tot felul de tulburări – pentru că sunt și tineri cu tulburări de personalitate, bipolaritate – îi recomand mereu să vorbească.

Atunci când discuți, atunci când îți exprimi nevoile, te simți eliberat, chiar dacă ceilalți poate nu te ascultă tot timpul sau feedback-ul lor nu este mereu în concordanță cu așteptarea ta, dar este nevoie să discuți, pentru ca tu să te simți mai bine. Mesajul meu este: suntem împreună, nu ești niciodată  singur.

În momentul în care ei se izolează, intră în comportamente deconectate de realitate, își creează o viață virtuală, unde comunicarea este pe zona de rețele de socializare. Apare și partea de tulburări alimentare, pentru că mulți mănâncă în mod excesiv. Nevoia aceasta se compensează pe partea emoțională și declanșează ulterior și un gând de suicid”, explică psihoterapeutul.

„Odată cu pandemia, lucrurile s-au schimbat în rău”

Ana Bogdan atrage atenția că, după pandemie, a crescut numărul adolescenților care merg la psihoteraput. Aceasta susține însă că, în cazul unora dintre ei, decizia nu a fost luată din proprie inițiativă, ci pentru că familia a dat un semnal de alarmă, îngrijorată de anumite schimbări de comportament ale adolescenților.

Psihoterapeutul consideră că, în acest context și așa destul de complicat al adolescenței, tinerii au nevoie, atunci când situația se destabilizează, de suport psihologic pentru a trece în siguranță această etapă frumoasă, dar extrem de provocatoare și în unele cazuri cu repercusiuni psihologice grave.

„Odată cu pandemia, lucrurile s-au schimbat, din punctul meu de vedere în rău, în sensul că izolarea i-a făcut să comunice și mai mult pe tot felul de rețele sociale. Ei consideră că, prin această comunicare, pot să-și facă mai ușor prieteni, însă relațiile lor nu sunt unele autentice, ci din contră, sunt niște relații artificiale, lucru care duce mult mai acut la izolare.

În cabinetul meu vin foarte mulți adolescenți cu depresie, anxietate de separare, partea de fobii care s-au accentuat în ultimul timp, pentru că, stând în mediul sigur de acasă, unde nimic nu se destructurează, și mergând într-un mediu social, unde tot timpul apar lucruri imprevizibile, nu se mai pot adapta. De aceea, au nevoie de suportul psihologic necesar ca să treacă de această etapă. Știm foarte bine că adolescența nu este o etapă ușoară, este o etapă a schimbărilor fiziologice, psihologice, cognitive. 

Lucrurile au o importanță destul de mare în perioada aceasta și dacă nu sunt gestionate așa cum trebuie, devin tineri cu stări de anxietate, cu atacuri de panică și nu în ultimul rând cu dorința de izolare permanentă.

Și în America, odată cu pandemia, s-a observat declanșarea unei stări de anxietate, mai ales la adolescentele fete, față de băieți, pentru că natura umană este ca fetele să fie mult mai dezinvolte, să interacționeze mai mult. În perioada pandemică, ele s-au izolat foarte mult și au comunicat pe partea socială, dar din păcate nu era o comunicare autentică, iar asta a accentuat partea de anxietate”, detaliază analistul comportamental.

Portretul adolescenților de astăzi: „Le este greu să accepte responsabilitatea și limitele în relația cu ceilalți”

Psihoterapeutul a vorbit cu îngrijorare despre acea parte închisă, tăcută, temătoare și fără încredere în sine a adolescentului de astăzi. O viață raportată adesea la partea virtuală, fără prea mari supape de bucurii reale. Ana Bogdan susține, cu mândrie, că avem adolescenți extrem de inteligenți, însă uneori tristețea și izolarea îi copleșesc, furându-le bucuria de a visa.

„Că m-ați întrebat care este portretul adolescentului de astăzi, vorbim despre un adolescent tăcut, care nu se simte înțeles de membrii familiei, de prieteni. Fac parte din anumite grupuri sociale ca să fie acceptați, nu că își doresc să facă parte cu adevărat din ele. Nu au responsabilități, le este greu să accepte responsabilitatea și limitele în relația cu ceilalți. Vorbim despre un adolescent care are o încredere în sine scăzută.

Un adolescent trist, care are tulburări alimentare, ori nu mănâncă, ori mănâncă foarte exagerat și tulburări de somn pregnante. Și atunci, pornind de la starea aceasta de lipsă de somn, energia lui pe timpul zilei este una scăzută”, mărturisește psihoterapeutul.

„Se realizează o ruptură între membrii familiei și tânărul care simte nevoia să comunice”

Ana Bogdan susține că un factor important care declanșează vulnerabilitățile unui adolescent este autocunoașterea. Mulți tineri nu se cunosc și nu se acceptă așa cum sunt, raportându-se de cele mai multe ori la modelele media de pe rețelele de socializare.

Specialistul consideră că familia trebuie să aibă un rol important în relația cu adolescentul. Uneori, decizia părinților de a-l lăsa pe tânăr în zona lui de confort, fără o comunicare solidă, nu este cea mai bună soluție.

„«Lasă că este adolescent, lasă-l că nu vreau să-i invadez intimitatea, dacă nu vrea să vorbească, o să aibă el timp și o să vină să vorbească atunci când consideră necesar». În acest fel, se realizează o ruptură între membrii familiei și tânărul care simte nevoia să comunice, dar nu știe să o spună. Iar familia, văzându-i comportamentul, îi oferă spațiu, crezând că așa este cel mai bine.

Din punctul meu de vedere, uneori este greșit, deoarece, pentru a-l înțelege pe celălalt, trebuie să adresezi întrebări, să vezi dacă este nevoia lui de spațiu și nu ceea ce observăm din anumite comportamente. Din păcate, totul pornește de la autocunoaștere. Pentru că între ce vreau eu să fiu și ce vreau eu să par apare o distorsiune cognitivă. Nici el nu se mai poate identifica pe el și de aici apar multe blocaje pe partea socială, multe blocaje pe partea emoțională, dar și în relațiile cu ceilalți”, explică psihoterapeutul.

Pericolele care pândesc cel mai mult un adolescent vulnerabil

Ana Bogdan trage un semnal de alarmă cu privirea la gândurile de suicid ale tinerilor. Starea de izolare în care intră unii adolescenți, fără să comunice cu nimeni, influențează și amplifică gândurile sucidale, care nu le dau pace și care pot declanșa o tulburare obsesiv-compulsivă.

Analistul comportamental consideră că ședințele de terapie sunt cruciale, însă la fel de important este ca și în mediul familial de unde vine adolescentul să se schimbe lucrurile, iar familia să înțeleagă nevoile tânărului, fără ca acesta să fie judecat.

Ana Bogdan mărturisește că fiecare poveste, fiecare tânăr care ajunge să lupte pentru a-și depăși traumele existențiale o emoționează. Caută, cu fiecare discuție avută cu acești tineri, să le cultive ideea de încredere, de empatie, de ”împreună putem reuși, nu ești niciodată singur”. Este conștientă că adolescența reprezintă o perioadă sensibilă, că vremurile pe care le trăim se schimbă cu o viteză amețitoare, însă se teme că trăirile extreme din existența unor adolescenți ar putea să scape de sub control, dacă nu sunt ameliorate și înțelese.

Psihoterapeutul vorbește și despre un caz care a emoționat-o și care a frământat-o mult. Este povestea unui tânăr care a consumat substanțe stupefiante, fiind apoi diagnosticat cu o tulburare de personalitate, ceea ce a necesitat internarea lui la Spitalul de Psihiatrie ”Alexandru Obregia”, timp de trei luni.

„După ce a luat tratamentul, acum este echilibrat din punct de vedere psihologic și psihiatric. M-a frământat acest caz, pentru că starea lui era una tristă și a venit să-mi spună, la prima ședință: «Ana, eu sunt trist, dar mă accept așa cum sunt». Atunci când un tânăr vine să spună
«mă accept așa cum sunt», înseamnă că nu mai luptă, iar această stare generală se va acutiza.

Am stat foarte mult în discuțiile cu el să mă focusez de ce nu mai vrea să lupte, pentru că, anterior, el a considerat că a trăit viața la extreme și acum are nevoie de liniște, are nevoie să stea în casă, să nu mai meargă la liceu, să se izoleze de tot ce înseamnă mediul social. Și și-a propus ca această izolare de mediu social să dureze cam 3 – 4 ani. Din păcate, nu recomand ca familia să accepte acest lucru, pentru că în 3 – 4 ani se pot schimba foarte multe lucruri.

Tânărul afirmă că vrea să stea în toți acești ani în starea lui de bine, să ia medicamentele, să vină la psiholog, ceea ce înseamnă că vrea să facă o schimbare, dar nu știe ce să facă și atunci acceptă starea aceasta. Au fost, bineînțeles, foarte multe discuții în care tânărul își exprima nevoia de a găsi o cale, dar mărturisea că vrea să fie o cale care să nu presupună comunicarea cu ceilalți”, povestește specialistul.

„Experiența lor legată de mediul psihiatric, de spital, pe unii i-a îngrozit, nu mai vor să meargă acolo niciodată”

Consumul de stupefiante în rândul adolescenți reprezintă o altă problemă majoră semnalată de psihoterapeutul Ana Bogdan.

Specialistul recunoaște că, de cele mai multe ori, membrii familiei nu îi controlează, iar tinerii intră în tot felul de anturaje nocive. Analistul comportamental susține că situația poate degenera și se poate agrava și în cazul în care tinerii nu respectă tratamentul psihiatric pe care îl urmează.

„Am avut, din păcate, un caz de acest gen. El le spunea părinților că ia medicamentele necesare, dar nu le lua. Dar experiența legată de mediul acela psihiatric, de spital, pe unii dintre ei i-a îngrozit și atunci spun că nu mai vor să mai meargă acolo niciodată. Această motivație de a nu se reîntoarce în spital i-a făcut pe mulți să respecte tratamentul, să respecte partea de psihoterapie. Pentru că, în cadrul ședințelor de psihioterapie, trebuie să fii implicat, să îți dorești o schimbare de la tine.

Psihoterapeutul nu te poate poate ghida în anumite direcții, nu îți spune ce trebuie să faci tu, el îți oferă ghidajul pentru a ajunge să descoperi soluțiile necesare. În stările depresive, în cele de anxietate, de suicid, dar și când se consumă substanțe, tratamentul este crucial. Medicul psihiatru stabilește un anumit tratament, care se scade treptat atunci când se realizează o evoluție. Eu, ca psihoterapeut, îmi pot da seama de anumite semnale, pun elementele de diagnostic, dar medicul psihiatru este cel care dă diagnosticul final”, a explicat specialistul.

Adolescenții optimiști, vioi, perseverenți. De unde se încarcă ei?

Psihoterapeutul Ana Bogdan a vorbit și despre partea plină a adolescenției, în care regăsim tineri vioi, încrezători, empatici și perseverenți.

Recunoaște că adolescenții pentru care pare să nu existe limite se încarcă din niște modele familiale solide, care le formează și le modelează personalitatea și încrederea în sine.

„Vorbim despre un model familiar solid. De asemenea, încrederea unui adoslecent în el ține foarte mult și de personalitatea lui, de dorința de a face tot ceea ce îi place. Atunci când găsești o cale și te ghidezi pe ceea ce îți place, motivația crește și ea. Uneori, ești pus de mic să faci anumite activități – mergem la vioară, la înot -, fiind o activitate extra pe care adultul o pune poate din nevoia familiei de a-l antrena în aceste activități sau uneori din nevoia familiei să demonstreze celorlalți că, uite, copilul meu știe să cânte, dar lui nu-i place și nu rezonează cu asta.

Așa cum spuneam, ține și de personalitatea adolescentului, dar ține foarte mult și de modelul familiei, pentru că, din păcate, în societatea noastră, limitele nu mai sunt. Fiecare are dreptul de a spune părerea, este absolut în regulă, dar raportul adult-copil, adult-adolescent nu mai există. Totul este o egalitate. Adultul are nevoie să impună limite în anumite situații, dar nu limite ferme, limite de a explica de ce este important să se întâmple acel lucru, de ce consideră el important acel lucru„, explică psihoterapeutul.

Lumea versus adolescența peste cinci ani

Ana Bogdan vorbește și despre trăirile părinților ai căror copii ajung să se confrunte cu situații care-i duc direct pe marginea „prăpastiei”. Susține că unii dintre părinți nu-și conștientizează lipsa timpului lor în raport cu adolescentul și nici momentul în care tânărul de lângă ei devine depresiv și se izolează de restul familiei.

„Părinții spun, de multe ori, că nu știu cum s-a întâmplat să se ajungă aici. Am cunoscut un adolescent care a stat doi ani într-o stare depresivă și părinții, abia după doi ani, și-au pus un semn de întrebare cu privire la starea lui, pentru că au fost tot timpul angrenați în muncă. În schimb, când mergeau în vacanțe împreună, tânărul stâtea acola ca simplă prezență. De cealaltă parte, ei considerau că îi oferă ceea ce el are nevoie, dar din păcate nu era nevoia lui.

Înainte să vină la psiholog, majoritatea merg la psihiatru, pentru că sunt disperați și nu mai știu ce să facă. Există încă teama aceasta de a merge la psiholog – «voi fi etichetat, înseamnă că am o problemă, mai bine mă duc la psihiatru, îmi oferă o medicație și totul va fi în regulă». Din păcate, nu este așa.  Medicația ajută la diminuarea simptomatologiei, dar nu poate să ducă la un comportament funcțional, pentru că, emoțional, el încă are de lucrat întâi cu el însuși și abia după aceea în raport cu ceilalți.

Am observat că în societatea noastră există ideea că, dacă părinții îi oferă copilului o serie de beneficii, înseamnă că poți compensa cu asta partea emoțională. Din păcate, nu este așa. Și lucrul acesta nu este numai la adolescenți, este și la copii. Au început și copiii din clasele mici să fie focusați pe partea de beneficii de această natură. Dar, aici, depinde de fiecare părinte în parte„, explică psihoterapeutul.

Semnele care îi arată unui părinte că adolescentul din casă poate să fie în depresie și izolare

Specialistul în terapie și analiză comportamentală susține că, dacă în câțiva ani nu va apărea o implicare concretă a familiei în ceea ce privește existența adolescentului și ghidarea lui, atunci când situația o impune, mulți dintre tinerii de astăzi vor deveni niște adulți izolați, care nu se simt înțeleși.

Psihoterapeutul vorbește și despre semnele care trebuie să-l atenționeze pe părinte cu privire la starea copilului său. Stările repetate de apatie, de oboseală, dar și momentele de agresivite extreme nu ar trebui să treacă neobservate de către părinți.

„Dacă ei continuă să socializeze așa cum se întâmplă astăzi, relațiile lor vor fi unele artificiale, în care amândoi stau pe canapea și își trimit mesaje. Nu există un timp calitativ cu persoana de lângă tine, există, din păcate, un timp cantitativ. M-ați întrebat și despre cum pot recunoaște părinții semnele depresive prin care trec copiii lor. Aș puncta aici stările de dispoziție care trec repede, de la furie la bucurie sau de la bucurie la momente de furie exagerată.

Un alt semn îl reprezintă partea de izolare. De exemplu, vreau să mergem weekend-ul acesta la restaurant și tânărul refuză, la fel cum a refuzat și dățile anteriore, pentru a nu socializa cu ceilalți. Există tendința de a sta în spațiul lui, în camera lui, foarte mult pe tehnologie, are o stare apatică, de oboseală, de agitație și o irascibilitate exagerată. Uneori apar momente de agresivitate, de a distruge lucruri, și pe fondul consumului de substanțe”.

„Este important ca, în cadrul școlii, profesorii să empatizeze cu elevii”

Ana Bogdan subliniază  importanța consilierilor școlari și a implicării lor, atunci când elevii trec prin situații și stări care le influențează puternic viața, într-un mod negativ.

Psihoterapeutul susține că, dincolo de un raport adult-tânăr care trebuie să existe și să impună un respect, este nevoie de empatie și de susținere emoțională din partea profesorilor, atunci când vorbim despre școala românească.

„Pe lângă profesia pe care fiecare dintre noi o avem, important este să empatizezi. Cred că aici (n.red. – în școala românească ) lipsește uneori această parte. Este important ca, în cadrul școlii, profesorii să empatizeze cu elevii, dar fără să existe acel raport «eu sunt adult, tu ești copilul, eu trebuie să controlez totul». Eu sunt adultul, te înțeleg și pe tine, ascult și nevoia ta, dar în același timp eu sunt cel care impune anumite limite. Trebuie pornit de la o nevoie emoțională în cadrul unei astfel de discuții”, a conchis psihoterapeutul Ana Bogdan.

Trei din 10 copii știu pe cineva care a consumat substanțe psihoactive

Trei din 10 copii știu pe cineva care a consumat substanțe psihoactive sau droguri, aproape unu din doi adolescenți a fumat sau a vapat în ultima săptămână, potrivit unei anchete a asociației Salvați Copiii România, din iunie 2024.

• Aproape unu din trei adolescenți afirmă că a consumat alcool în ultima săptămână.
•  Aproape jumătate dintre copiii peste 14 ani a fumat/ vapat în ultima săptămână.
• Copiii de vârstă mică, băieții și copiii din mediul urban afirmă în măsură semnificativ mai ridicată că sunt fericiți, liniștiți sau energici, pe când copiii cu vârsta peste 14 ani, fetele și cei din mediul rural susțin că sunt stresați, demoralizați sau deprimați.
• Copiii cu vârsta peste 14 ani consumă în număr mai mare alcool și tutun; 27% afirmă că au consumat alcool, 19% au fumat țigări obișnuite, 11% tutun încălzit, iar 16% au vapat, în ultima săptămână.
• Cu toate acestea, doar 3% dintre copii afirmă că au consumat personal substanțe psihoactive sau droguri, fără nicio diferențiere privind vârsta, genul sau mediul de rezidență.
• Dintre cei care spun că au consumat personal, cei mai mulți susțin că au făcut acest lucru de mai multe ori – peste jumătate dintre ei -, iar substanța cea mai consumată este canabisul, urmată de ecstasy și LSD. Majoritatea copiilor au auzit de cel puțin una dintre substanțele psihoactive menționate în studiu.
• Când vine vorba de grupele de vârstă, copiii peste 14 ani afirmă că au auzit într-o proporție mult mai mare de toate tipurile de substanțe psihoactive, comparativ cu copii sub 14 ani.

Contextul familial și starea de bine a tinerilor

Aproximativ 80% dintre copii afirmă că locuiesc în aceeași casă cu ambii părinți. Absența unui părinte din gospodărie este corelată cu scoruri medii semnificativ mai ridicate în ceea ce privește stresul sau deprimarea. Altfel spus, copiii aflați în această situație afirmă în măsuri semnificativ mai ridicate că sunt stresați sau deprimați.

• Sub 10% dintre copii descriu ca fiind neplăcută sau foarte neplăcută atmosfera din familie, neexistând diferențe din perspectiva genului, vârstei sau mediului de proveniență.
• Atmosfera neplăcută din familie este puternic asociată cu scoruri semnificativ mai ridicate la indicatorii care măsoară stresul, demoralizarea sau deprimarea copiilor, cu aproximativ 3 puncte mai mult pe o scală de la 1 la 10.
• Numărul de prieteni este asociat pozitiv cu indicatori care măsoară starea de bine, precum fericirea sau liniștea, iar lipsa prietenilor este asociată puternic cu valori ridicate ale indicatorilor care măsoară stresul sau deprimarea.
• Ca și în cazul familiei, o atmosferă neplăcută în școală sau în clasă este asociată cu niveluri semnificativ mai ridicate de stres în rândul copiilor, potrivit studiului Salvați Copiii România.

„Un copil la 12 ani nu are de ce să se drogheze, decât dacă are o problemă psiho-emoțională”

Vârsta consumatorului de droguri român a scăzut foarte mult în ultima perioadă. Astăzi, copii cu vârsta de 12-13 ani ajung de la școală direct la spital cu supradoze. Această situație ridică o serie de probleme în legătură cu lipsa de securitate în interiorul unităților de învățământ, dar și absența unor programe de informare și de prevenție despre ceea ce înseamnă, cu adevărat, dependența și consumul de droguri.

„Într-adevăr, a scăzut foarte mult vârsta consumatorului de droguri. Sunt astăzi copii de 12-13 ani care ajung la spital cu supradoze, ceea ce înseamnă că aceștia consumă și nu sunt, cel mai probabil, la primul consum. Ca să ajungi la o supradoză, înseamnă că ai ceva experiență în zona respectivă. Cred că un copil la 12 ani nu are de ce să se drogheze, decât dacă are într-adevăr o problemă psiho-emoțională la bază. Cele mai frecvente astfel de probleme sunt cauzate de lipsa de comunicare a familiei sau de lipsa de implicare a familiei.

 Al doilea element este legat de securitatea acestor copii la școală. Nu de puține ori, acești copii ajung direct din școală la spital, pentru că au luat o supradoză, ceea ce arată că, în interiorul instituției de învățământ, nu se oferă suficientă securitate acestor copii. Al treilea element este legat de lipsa programelor educaționale. Acești copii nu știu decât fragmente din ceea ce înseamnă consumul de stupefiante și atunci nu au cum să tragă o concluzie corectă. Și nu în ultimul rând – am tot propus, în ultima perioadă, în spațiul public -, este absolut necesară introducerea screeningului toxicologic la începerea anului școlar. 

Screeningul toxicologic nu înseamnă excluderea copilului din școală, nu înseamnă niciun fel de pedepsire a copilului, înseamnă doar o înștiințare a familiei cu privire la faptul că există acest obicei. Sunt convins că 90% dintre părinți vor lua măsuri, nu vor sta liniștiți văzând că au un copil care la 14 ani este pozitiv la canabis și cocaină″, a spus Radu Țincu, medic primar la Secția de Terapie Intensivă – Toxicologie a Spitalului de Urgență Floreasca.

Aproximativ 22.000 de copii și adolescenți din România trăiesc cu un diagnostic de boală mintală

Alți copii se confruntă cu diferite dificultăți de dezvoltare, emoționale sau cognitive. Se estimează însă că un număr mult mai mare de persoane cu nevoi psiho-emoționale nu sunt diagnosticate și, în consecință, nu beneficiază de un tratament și de îngrijiri de sănătate mintală adecvate.

Mai mult, 33% dintre adolescenţii cu vârste între 11 şi 15 ani se simt trişti de mai multe ori pe săptămână, faţă de o medie de 13% în cele 45 de ţări incluse într-un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

De asemenea, un studiu din 2020 a arătat că aproape jumătate dintre tineri au avut gânduri de sinucidere cel puţin o dată, 27,1% erau trişti tot timpul şi nu puteau scăpa de tristeţe, iar 21,5% s-au simţit depresivi uneori în ultimele şase luni.

În zece minute, un copil poate să își piardă încrederea în sine

Specialiștii atenționează că, în zece minute, un copil poate să își piardă încrederea în sine și în ceilalți, iar consecințele pe termen lung asupra dezvoltării emoționale și integrării sociale să fie extrem de grave.

Potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), incidența violenței în școli crește odată cu vârsta elevilor, cea mai mare rată a agresiunilor fiind înregistrată în rândul tinerilor cu vârsta de 15 ani, cu o pondere de 23%.

La nivel european, România ocupă locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, cu 17% dintre copiii de 11 ani care au recunoscut că au agresat alți elevi cel puțin de trei ori în luna anterioară și cu 23% în rândul celor de 13 și de 15 ani, arată datele din raportul OMS.

Ultimele date de la Ministerul Educației indicau 18.783 de cazuri de violență în rândul elevilor, în anul școlar 2014-2015. Potrivit unor date prezentate de Salvați Copiii, trei din zece copii sunt excluși din grupul de colegi și tot atâția sunt amenințați cu bătaia sau lovirea, în timp ce unu din patru elevi a fost umilit în fața colegilor.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Tragediile tăcute ale adolescenților. Un psiholog vorbește deschis despre primele semne care trădează strigătul de ajutor al tinerilor

EXCLUSIV | Fenomenul violenței în școli: mai mulți părinți susțin că un elev își terorizează colegii. Conducerea școlii crede că ”nu sunt acte de violență în adevăratul sens”, Inspectoratul vede situația ca pe o ”tendință de șicanare”  

Două fete de 15 ani din Hunedoara s-au SINUCIS sărind de la 20 de metri. Una și-a sunat mama înainte de gestul extrem

Bullying-ul și mitul psihologului școlii arată cifre îngrijorătoare: Unu din patru copii a fost umilit în fața colegilor. ”Școala nu a prioritizat sănătatea emoțională a copiilor”

Autor

Mara Răducanu

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele