Suntem în Postul Crăciunului. Ce semnal de alarmă trag MEDICII

Publicat: 16 11. 2024, 10:23
Postul Craciunului, sursa foto: Envato

Suntem în Postul Crăciunului, post care a început vineri, 15 noiembrie. Astfel, vreme de 40 de zile românii care îl țin nu vor mai consuma alimente de origine animală, cum ar fi lapte, brânză, carne sau ouă. Ce semnal de alarmă au tras medicii.

Potrivit tradiției creștine, în zilele de miercuri și vineri nu se consumă vin sau mâncăruri care conțin ulei. Până la încheierea Postului sunt 15 dezlegări la pește.

Pe tot parcursul postului, românii trebuie să înlocuiască preparatele de origine animală cu cele vegetale, iar cele mai bune variante cu care se poate înlocui carnea sunt produsele care conțin soia sau proteină din mazăre.

De foarte mult timp, mâncarea vegetarian a prins avânt și în România, și a fost adoptată treptat de majoritatea celor care țin post. Atunci când nu mai consumă carne, românii se îndreaptă către proteinele din soia, mazăre, fasole, năut sau quinoa organică. Dar pe lângă acestea, în marile magazine se găsesc, în special, în această perioadă a anului, tot soiul de produse vegetale, de la cașcaval de post, până la mici, chifetele sau hamburgeri.

Chiar și așa, Sorin Mierlea, președintele Infocons, îi avertizează pe credincioși că unele produse vegetale au multe chimicale și le pot pune sănătatea în pericol.

„Toate produsele care sunt realizate să aibă același tip de gust, culoare, formă ca un produs clasic din carne, și discutăm de crenvurstii vegetali, de hamburgerul vegetal, pateul vegetal, toate acestea ca să ajungă la zona de coloristică, gust și miros, vor avea tot felul de aditivi, coloranți, conservanți, tot felul de chimicale”, a declarat Sorin Mierlea, președinte Infocons.

De asemnea, medical nutritionist, Simona Carniciu, a atras atenția că un consum mare de astfel de ingredient poate să provoace apariția unor boli cornice.

„Dacă facem un abuz de astfel de ingrediente, aditivi alimentari, atunci microbiomul va fi afectat și va fi un risc pentru diverse boli cronice”, a spus Simona Carniciu.

CITEȘTE ȘI:

De astăzi începe postul Crăciunului pentru ortodocși, iar în următoarele 40 de zile vor renunța la CARNE și LACTATE

Părintele Vasile Ioana, despre tradițiile de Lăsata Secului. Ce se face înainte de Postul Crăciunului: „Este o cină a bucuriei”