Surse Metrorex: „Aplicăm metoda japoneză, de împingere a călătorilor în metrou. Ușile de la Unirii s-au stricat pentru că unii erau mai mult pe afară”
This browser does not support the video element.
Surse Metrorex au explicat pentru Gândul cum s-a petrecut incidentul de miercuri dimineață, când un tren a plecat din stație fără călători. Din cauza aglomerației, ușile nu s-au putut închide. Mecanicul a repetat comanda de închidere de mai multe ori, iar una dintre uși s-a stricat. Sursele Gândul spun că nu ar fi rău ca la Piața Unirii 2 să se aplice „metoda japoneză”, de împingere a călătorilor în metrou.
„După cum bine se cunoaște, se circulă cu număr redus de trenuri. Mergem pe program de vacanță de vară. Asta pentru că, în acest moment, trenurile Alstom pentru M2 nu au venit. Multe trenuri de pe M2 sunt dislocate pe M5. Având acest grafic de circulație, la anumite ore de vârf, în speță dimineața, de la 08:00 la 10:00, de pe peronul stației Piața Unirii 2 nu putem să luăm călătorii. Călătorii așteaptă două – trei trenuri ca să poată fi luați”, au precizat pentru Gândul surse Metrorex.
„Mecanicul nu a putut să plece cu ușa defectă”
Aceleași surse au explicat cum s-a petrecut incidentul de miercuri dimineață, când un tren a fost nevoit să plece din stație fără călători.
Un tren se deplasa pe direcția Berceni – Pipera, iar la momentul închiderii ușilor, câteva dintre acestea au fost blocate de călătorii care au forțat intrarea. Practic, ușile nu se puteau închide de prezența călătorilor, iar comanda care a fost dată de mai multe ori a dus la defecțiunea uneia dintre uși. Mecanicul nu a putut să plece cu ușa defectă, a decis eliberarea trenului. Bineînțeles, mecanicul a ieșit din cabină să verifice starea ușii, dar a fost înjurat de către unii călători. Pe această rută circulă mulți corporatiști și se presupune că mulți dintre ei sunt educați și vor o țară ca afară”, explică reprezentanții Metrorex.
Sursa citată mai spune că o soluție pentru a nu se mai bloca ușile este „metoda japoneză”, de împingere a călătorilor în trenuri.
„Se pare că avem nevoie să aplicăm metoda japoneză, cu salariați care să-i împingă pe călători în trenuri, ca să încapă cât mai mulți. La asta vom ajunge, din cauza graficului și a lipsei de trenuri. Dar și din cauza unor călători care se grăbesc și nu vor să aștepte 4-5 minute în plus”, conchid sursele Gândul.
Mecanicul a debarcat trenul, pentru siguranța călătorilor
După incident, Metrorex a precizat că un călător a forțat, miercuri, în jurul orei 08:35, ușa unui metrou în stația Piața Unirii 2.
Metroul se îndrepta spre stația Pipera. Ușa nu a mai putut fi închisă, astfel că pasagerii au fost debarcați și preluați de un alt tren.
Pentru siguranța călătorilor, mecanicul a debarcat trenul. Apoi l-a retras în depou pentru reparații. Călătorii au fost preluați în scurt timp de următorul tren, potrivit Metrorex.