SURSE. Tensiune maximă la TAROM, salariile în aer… CEO Mihăiță Ursu: ”Vom sista plata tuturor drepturilor prevăzute în Acordul Colectiv până la încheierea unui nou acord” (DOCUMENT)
Tensiune maximă la TAROM după ce CEO Mihăiță Ursu i-a anunțat, astăzi, pe angajații companiei că este sistată acordarea/plata tuturor drepturilor prevăzute în Acordul Colectiv nr. SG 8614/1.10.2019 până la încheierea unui contract colectiv/nou acord, ”cu condiția ca acestea să fie prevăzute într-un astfel de act”.
Potrivit adresei unei circulare transmise de CEO Mihăiță Ursu, ”vor fi acordate/plătite doar drepturile ale căror valori sunt prevăzute în mod expres în contractele individuale de muncă (de ex. pentru personalul aeronautic civil navigant)”.
Surse GÂNDUL.RO ne-au declarat, ÎN EXCLUSIVITATE, că situația în care se află angajații companiei TAROM este din ce în ce mai dificilă, iar salariile – dar și alte drepturi – sunt în aer.
”Salariile nu s-au dat, nu s-au plătit CAS si Pilonul 2/3 și nici diurnele pe luna ianuarie”, dezvăluie surse din interiorul companiei.
Potrivit acestei circulare, ”având în vedere necesitatea formalizării acordului de voință dintre partenerii sociali cu privire la continuarea aplicării Acordului colectiv nr. SG 8614/01.10. 2019 pe toată durata stării de alertă, precum şi încă 90 de zile de la încetarea stării de alertă”, angajatorul a comunicat organizațiilor sindicale constituite la nivelul C.N.T.A.R. TAROM S.A. draftul unui Acord privind drepturile tranzitorii ale salariaților, valabil până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate, dar nu mai târziu de 90 de zile de la încetarea stării de alertă.
Totodată, li s-a solicitat organizațiilor sindicale – Sindicatul Independent Operațional Tarom, Sindicatul Însoțitorilor de Bord din România, Sindicatul Piloților de Linie din România, Sindicatul Personalului Navigant Tarom şi Sindicatul Exploatare Tehnică Aeronave – să formuleze eventuale observații, precizează CEO TAROM.
”Observațiile organizațiilor sindicale TAROM excedează mandatul acordat CEO”
Dar, mai transmite CEO Mihăiță Ursu în această circulară prezentată, ÎN EXCLUSIVITATE de GÂNDUL.RO, observațiile sindicatelor au vizat, în principal, ”acordarea unor drepturi suplimentare/majorarea valorilor drepturilor prevăzute în Anexa la Contractul Colectiv nr. SG 8614/01.10. 2019, solicitări care excedează mandatul acordat în data de 25.08.2020 Directorului General — C.E.O. de către Consiliul de Administrație al C.N.T.A.R. TAROM S.A”.
- Luând act de faptul că organizațiile sindicale constituite în cadrul C.N.T.A.R. TAROM S.A au refuzat semnarea Acordului colectiv privind drepturile tranzitorii ale salariaților, valabil până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate, însă nu mai târziu de 90 de zile de la încetarea stării de alertă, înscris prin care ar fi fost recunoscut consimțământul părților cu privire la prelungirea valabilității Acordului colectiv nr. SG 8614/01.10.2019 pe durata stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia, începând cu data de 01.10.2020, precum şi de solicitarea acestora privind adoptarea de către Consiliul de Administrație a unei noi hotărâri,
- Luând act şi de faptul că unele organizații sindicale au afirmat că prevederile Acordului colectiv nr. SG 8614/01.10.2019 ar fi „aplicabile numai membrilor organizațiilor semnatare”, în condițiile în care părțile semnatare au stipulat la art. 5 din Acordul colectiv nr. SG 8614/01. 10.2019 că prevederile acestuia, respectiv „drepturile tranzitorii prevăzute în acesta se aplică prin extindere, în baza principiului egalității de tratament și al nediscriminării care guvernează relațiile de muncă, și celorlalți salariați din cadrul C.N.T.A.R. TAROM S.A. ”, iar la nivelul companiei nu a fost încheiat în anul 2019 un contract colectiv de muncă care şi-ar fi produs efecte față de toți angajații din companie, în virtutea aplicării principiilor egalității de tratament față de toți salariații şi interzicerii oricărei forme de discriminate, inclusiv raportat la criteriul apartenenței la un sindicat (…) rezultă clar că părțile semnatare ale Acordului colectiv nr. SG 8614701. 10.2019 au convenit în sensul extinderii aplicabilității acestuia și față de salariații companiei care nu erau membri ai organizațiilor sindicale semnatare…”(…)
”Obligativitatea de a nu acorda bonusuri, sporuri și de a reduce cheltuielile salariale până la rambursarea integrală a împrumutului acordat TAROM”
În circulara transmisă se insistă și asupra faptului că prin H.G. nr. 1096/2020 – Pentru aprobarea condițiilor de acordare a garanției de stat în favoarea C.N.T.A.R. TAROM S.A. pentru compensarea pierderilor economice suferite în condițiile pandemiei de COVID-19 – s-a instituit pentru compania TAROM ”obligativitatea de a nu acorda bonusuri, sporuri și de a reduce cheltuielile salariale până la rambursarea integrală a împrumutului acordat acesteia pentru compensarea pierderilor economice suferite in contextul pandemiei de COVID-19”.
La finalul acestei circulare, CEO TAROM menționează că se va adresa Consiliului de Administrație al companiei, ”în vederea adoptării de către acesta a unei hotărâri cu privire la valabilitatea Acordului colectiv nr. SG 8614/01.10. 2019, precum și la acordarea drepturilor prevăzute în acesta”, se precizează în circulara semnată de Mihăiță Ursu, CEO TAROM, și prezentată, ÎN EXCLUSIVITATE, de GÂNDUL.RO.