Prima pagină » Actualitate » Sute de amenzi la UNTOLD după scandalul declanșat de imaginile cu mii de oameni fără mască. Autoritățile și organizatorii pasează răspunderea

Sute de amenzi la UNTOLD după scandalul declanșat de imaginile cu mii de oameni fără mască. Autoritățile și organizatorii pasează răspunderea

Sute de amenzi la UNTOLD după scandalul declanșat de imaginile cu mii de oameni fără mască. Autoritățile și organizatorii pasează răspunderea
Sursa FOTO: Facebook

Autoritățile din Cluj Napoca au început să dea amenzi „de ordinul sutelor” pentru nerespectarea măsurilor de siguranță sanitară la Festivalul Untold după ce, în mai multe fotografii postate pe internet de la primele 2 zile de festival, se observă că mii de oameni adunați în fața scenei nu poartă mască de protecție. 

Peste 56.000 de oameni au participat joi, 9 septembrie, în prima zi, la festivalul UNTOLD, organizat la Cluj-Napoca, potrivit unui comunicat al organizatorilor. În imaginile postate pe pagina de Facebook a festivalului se vede că aceștia nu poartă măști. Din fotografiile făcute de pe scenă, în timpul unuia dintre concerte, se vede clar că nimeni nu respectă această măsură sanitară anti-COVID, deși aceasta este o condiție asumată de organizatori la primirea aprobării pentru susținerea manifestării.

 „La intrare, fiecare persoană e obligată să poarte mască. Dacă nu are, îi oferim noi. Apoi, însă, fiecare individ e responsabil. Oricum, 80% dintre spectatori sunt vaccinați sau trecuți prin boală”, spune Edi Chereji, managerul festivalului.

Inclusiv primarul Emil Boc a fost surprins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02.00, la UNTOLD, dar a refuzat să fie fotografiat, scrie stiridecluj.ro. Se afla împreună cu soția sa, Oana, în momentul în care reporterul publicației citate i-a cerut o fotografie, dar primarul Emil Boc s-a întors și a spus că e un moment privat.

„Maestre, nu vreau! E un moment privat”, a spus – scurt – Emil Boc, primarul orașului gazdă al festivalului.

Situația este deja monetizată politic de reprezentanții AUR, care fac o paralelă cu permisivitatea de la festivalul din Cluj versus strictețea autorităților în raport cu regulile anti-COVID în școli.

„În orașul lui Boc – cel mai mare susținător al prim-ministrului țepar Florin Cîțu – s-a permis desfășurarea unui eveniment fără mască cu peste 100.000 de persoane în timp ce școlile se preconizează că vor fi închise după câteva săptămâni”, scrie liderul AUR, George Simion pe Facebook.

Directorul adjunct al Direcția de Sănătate Publică a județului Cluj, Dorina Duma, spune, pentru Europa FM că masca de protecție este obligatorie, o condiție de participare la acest festival. Cei care asigură ordinea acolo, și organizatorii, au această obligație să vegheze la respectarea acestui lucru, mai susțin reprezentanții DSP Cluj.

”Nu angajații DSP au obligația să stea printre e, ca să le pună masca.  Deci, din acest punct de vedere, organizatorii și cei pe care i-au angajat să asigure respectarea măsurilor, purtarea măștii, intrarea cu brățări, este răspunderea lor, nu a Direcției de Sănătate Publică… Am controloat toate acele puncte din perspectiva respectării condițiilor igienico-sanitare, nu noi am autorizat Untold-ul, el vine autorizat de la București. Partea noastră este să verificăm respectarea condițiilor igienico-sanitare. Acuma, cu masca, este trecut în materialul prezentat când au primit aprobare, și pe care l-au prezentat și de la ședința de la prefectură, că anchetarea purtării măștii este în obligația lor”, a declarat Dorina Duma pentru Europa FM.

Ea adaugă că cei care sunt în interior, poliția și restul autorităților cu acest atribut de control, să ia măsuri ca cei din interior să poarte mască

„Cine ar putea să asigure asta, la nu știu câți de mii de oameni câți sunt acolo, respectarea măsurilor, decât cei 7.000 de oameni de ordine pe care-i au în interiorul festivalului pentru diverse activități din planul de măsuri?”, mai spune Dorina Duma, adjunctul DSP Cluj

Prefectul de Cluj, Tasnadi Zzilard Istvan, spune la Europa FM, că Poliția a dat deja mai multe amenzi pentru nepurtarea măștii la Untold.

”Actele de încălcare a legislației sunt constatate și sancționate de către organele abilitate, în speță jandarmeria și poliția, respectiv poliția locală, acolo unde se impune. Cu ocazia tuturor întâlnirilor, le-am cerut acest lucru organizatorilor, care ne-au promis că festivalul va fi cel mai sigur eveninent din țară, motiv pentru care consider că ar trebui să fie respectate toate măsurile ca să putem vorbi de un eveninent sigur.

Sper ca persoanele care nu poartă mască să poată fi și identificate. Concret, pot să vă spun că amenzile acordate deja sunt de ordinul sutelor în cele două zile ale festivalului. Toate se referă la nerespectarea Legii 55, și majoritatea sunt date pentru nerespectarea obligației de purtare a măștii de protecție”, a declarat și prefectul județului Cluj, Tasnadi Szilard Istvan.

Accesul la festival se face pe baza certificatului verde covid însă vaccinarea realizată în trecut nu înseamnă că o persoană nu poate fi infectată.

Recent, Edy Chereji, managerul de marketing și comunicare la Untold, a declarat într-un interviu acordat Hotnews ca organizatorii au obligația de a permite accesul la intrarea în festival doar persoanelor care poartă mască. În cazul în care nu au mască, aceștia au pregătite măști, să le ofere la intrare. În cazul în care un participant nu poartă mască, nu există posibilitatea ca acesta să fie dat afară din festival, adaugă Edy Chereji, aceasta fiind un atribut al  autorităților care sunt în măsură să aplice legea.

Citește și