Sute de litri de dezinfectanți pentru mâini și suprafețe au fost retrași din spitale

Publicat: 08 06. 2021, 13:35
Sute de litri de dezinfectanți pentru mâini și suprafețe au fost retrași din spitale. Sursă foto: Pixabay.com

Sute de litri de dezinfectanți pentru mâini și suprafețe au fost retrași din unitățile sanitare în perioada martie 2020 – mai 2021, a anunțat, marți, Ministerul Sănătății.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a cerut Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătății să solicite direcțiilor de sănătate publică să precizeze cantitățile de dezinfectanți de mâini și de suprafețe retrase din unitățile sanitare pentru perioada martie 2020 – mai 2021, potrivit unui comunicat de presă remis GÂNDUL.

Potrivit Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătății, informațiile centralizate până în prezent sunt după cum urmează:

Ce dezinfectanți pentru mâini și suprafețe au fost retrași

BACĂU

Inspectorii sanitari din cadrul DSP Bacău au retras de la utilizare 245 de litri:

45 de litri de la Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău – Apesin Handactive F, Pliwa Decontamed, Desogen Aero – produse neavizate conform prevederilor Regulamentului nr. 528/2012 și etichetare greșită;

200 de litri de la Spitalul Județean de Urgență Bacău – Dezinfectant Efekt Bactisept – nu are arie de aplicare în unități sanitare.

Producătorii produselor biocide retrase de la utilizare: Apesin Handactive F Germania, Pliwa Decontamed Austria, Desogen Aero România – jud. Ilfov, Dezifectant Efekt Bactsept România – jud. Bacău.

ILFOV

Inspectorii sanitari din cadrul DSP Ilfov au retras de la utilizare 1.2 litri:
1.2 litri de la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfânta Irina” – produs biocid Incidin Liquid (producător Germania) – deficiențe de etichetare.

NEAMȚ

Inspectorii sanitari din cadrul DSP Neamț au retras de la utilizare 2.5 litri:
2.5 litri de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț – produs biocid Ecocid S (produs pentru igiena veterinară). Produsul biocid din Slovenia a fost folosit pentru dezinfecție în tuneluri.

SĂLAJ

Inspectorii sanitari din cadrul DSP Sălaj au retras de la utilizare 161 litri:

161 litri de la Spitalul Județean de Urgență Zalău – produs biocid Bioxeco 5S – eticheta nu era tradusă în limba română și nu avea toate elementele de identificate impuse de legislația națională.

Din cantitatea totală de 24.144 litri și 467 kg retrase de la utilizare, 409,7 litri au fost retrași de la utilizare din unități sanitare (1.7%).

Produse biocide cu autorizație temporară emise de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”: Desogen Aero și Dezifectant Efekt Bactisept. Celelalte produse biocide au avize emise de Comisia Națională pentru Produse Biocide.