FOTO – Un tânăr de 34 de ani s-a aruncat în gol de la balconul unui bloc din Sectorul 2 / Este vorba despre medicul Radu Mirică – surse
Un tânăr de 34 de ani s-a aruncat în gol de pe un bloc din Sectorul 2. Conform unor surse apropiate anchetei, este vorba despre medicul Radu Mirică.
„În data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 10:15, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că un bărbat, s-ar fi precipitat de la un etaj superior al unui bloc, situat în Sectorul 2”, a transmis, miercuri, Poliția Capitalei.
La fața locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, precum și polițiști din cadrul secției.
„În pofida eforturilor personalului medical, a fost declarat decesul bărbatului, în vârstă de 34 de ani”, potrivit sursei citate.
Surse apropiate anchetei spun că este vorba despre medicul Radu Mirică. El era specialist Chirurgie Generala cu supraspecializare în Ginecologie Oncologică. Era Vicepreședinte al Societății Române de Chirurgie a Sânului și Oncologie.
Medicul lucra la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București.
În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.
Trupul neînsuflețit va fi dus la INML, pentru a i se face necropsia.
Doi bătrâni, soț și soție, s-au sinucis împreună, în București. Aveau 89 și 90 de ani
Vârstnici și lăsați în voia sorții, doi soți de 89, din București, au decis să-și pună capăt zilelor împreună, în urmă cu câteva zile. Cei doi s-au aruncat ținându-se de mână de la etajul al șaptelea al blocului în care locuiau, în zona Barbu Văcărescu din Capitală.
Noi detalii ies la suprafață în cazul tragic care a șocat o țară întreagă, polițiștii au descoperit asupra bătrânului un bilet de adio adresat fiului său din prima căsătorie, plecat în străinătate.
„Nu au vrut să fie o povoară pentru nimeni”, spun acum terifiați cei care i-au cunoscut pe cei doi.
Dubla sinucidere este considerată moarte suspectă și este anchetată de polițiștii de la omoruri.
Tragedia s-a petrecut vineri, în jurul prânzului. Atunci, un trecător a văzut trupurile celor doi soți pe asaflt, lângă bloc și a sunat la 112.
Cei doi bătrâni locuiau la etajul doi al unui bloc din Sectorul 2 și ar fi urcat la etaj în zona ghenei de gunoi, acolo unde au avut acces la un balcon.
Mesajul de adio, găsit asupra cadavrului bărbatului
Medicii chemați de urgență au constatat decesul celor doi soți de 89 de ani iar polițiștii de la omoruri au preluat ancheta.
Ei au găsit asupra bărbatului un bilet de adio adresat fiului care locuiește în Bruxelles. Din mesaj reiese că motivul cumplitei decizii ar fi fost că nu își doreau să fie o povară pentru fiu.
Biletul de adio, dar și alte detalii cum ar fi bastoanele celor doi găsite pe palierul de la etajul șapte al blocului conturează ipoteza sinuciderii.