Tânăr de 18 ani, lovit cu mașina de un șofer BEAT și drogat. Băiatul a murit la spital
Tragedie în județul Prahova. Un tânăr de 18 ani a murit după ce a fost lovit de o mașină. Șoferul a fugit de la fața locului. Polițiștii l-au găsit rapid și l-au testat. A ieșit pozitiv la consum de substanțe interzise și cu o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Nenorocirea s-a produs duminică, în jurul orei 23.00, pe DJ 101 F, în comuna Ciupelnița.
„Din primele cercetări de la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ101, în comuna Ciupelnița, la un moment dat ar fi acroșat un tânăr în vârstă de 18 ani care se deplasa pe marginea drumului, după care, ar fi părăsit locul accidentului”, a precizat Inspectoratul de Poliție Prahova.
Victima a decedat la spital
Pietonul a fost transport la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, dar, din nefericire, în cursul acestei dimineți, acesta a decedat.
Șoferul consumase alcool și substanțe interzise.
„În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat și ulterior depistat persoana banuită de săvârșirea faptei, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 24 de ani, din comuna Dumbrava. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.88 mg/ l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acesta a fost testat și cu aparatul DrugTest care a indicat un rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă”, a transmis IPJ Prahova.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice. Față de bărbatul de 24 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.