Tânăr de 23 din București, arestat după ce și-a bătut iubita într-o benzinărie

Publicat: 01 06. 2024, 10:18
Scandal la o florărie din Ploiești. Vânzătoarele, deranjate că un client a lăsat mașina staționată cu motorul pornit

Poliția Capitalei anunță că un tânăr de 23 de ani a fost arestat pentru 30 de zile după ce și-a bătut iubita într-o benzinărie. Inițial, bărbatul primise arest la domiciliu.

„La data de 24 mai 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 18 Poliție au reținut un bărbat, în vârstă de 23 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. În fapt, la data de 23 mai 2024, Secția 18 Poliție a fost sesizată de către un angajat al unei stații peco, despre faptul că o femeie ar fi solicitat ajutor, după care ar fi plecat”, se arată într-un comunicat transmis de Poliția Capitalei.

Potrivit sursei citate, polițiștii au demarat cercetările din oficiu, fiind identificată victima în cauză și au stabilit că este vorba despre o femeie în vârstă de 27 de ani, care ar avea o relație cu un bărbat, existând suspiciuni că aceasta ar fi agresată fizic de către bărbat.

Cercetat pentru infracțiunea de lovire și alte violențe

„În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, s-a stabilit că, la data de 23 mai a.c., în jurul orei 05.00, în timp ce se aflau în proximitatea unei benzinării, din Sectorul 5, în urma unui conflict, bărbatul ar fi bruscat-o, în repetate rânduri, pe femeia de 27 de ani și ar fi agresat-o, provocându-i suferințe fizice. De asemenea, în cursul zilei de 24 mai a.c., bărbatul în vârstă de 23 de ani, bănuit de comiterea faptei, a fost depistat și condus la audieri. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 25 mai a.c., față de acesta a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile”, transmite Poliția Capitalei.

Sursa citată arată că, ulterior, la data de 31 mai a.c., măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile.

„Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 18 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, se mai transmite în comunicatul Poliției.