O tânără ar fi încercat să intre cu droguri în Parlamentul României, în cursul zilei de miercuri. Poliția i-a confiscat țigara și aceasta urmează să fie supusă unei expertize.
Conform unor surse consultate de jurnaliștii GÂNDUL, femeia venise la Parlamentul României pentru a participa la un interviu pentru funcția de secretară.
La intrarea în Parlamentul României, în timpul controlului făcut de ofițeri, s-a constatat că aceasta avea o țigară suspectă la ea.
„La data de 17 mai 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 17 au fost sesizați cu privire la faptul că, la punctul de acces într-o instituție publică din Sectorul 5, ar fi fost identificată o persoană care ar fi avut asupra sa o țigară, confecționată manual.
Persoana a fost condusă la sediul secției în vederea continuării verificărilor, urmând ca țigara să fie expertizată”, conform Poliției Capitalei.
Camera Deputaților a transmis că tânără este suspectă care fi avut la ea substanțe interzise.
„Confirmăm ca astăzi, 17 mai, la punctul de acces A3S2 din Palatul Parlamentului s-a prezentat o persoană care a fost oprită, suspectându-se că deținea substanțe interzise. Aceasta nu a trecut de punctul de control și, conform procedurilor legale, a fost condusă la Secția 17 de Poliție”, conform unui comunicat al Camerei Deputaților transmis miercuri.
Vă recomandăm să citiți și: