Prima pagină » Actualitate » Isprava unei tinere din Prahova: A mers la o nuntă, s-a îmbătat, a furat mașina lăutarilor și a provocat un ACCIDENT / Ce a urmat e de râsul lumii

Isprava unei tinere din Prahova: A mers la o nuntă, s-a îmbătat, a furat mașina lăutarilor și a provocat un ACCIDENT / Ce a urmat e de râsul lumii

Isprava unei tinere din Prahova: A mers la o nuntă, s-a îmbătat, a furat mașina lăutarilor și a provocat un ACCIDENT / Ce a urmat e de râsul lumii

Caz desprins dintre-un film tragi-comic. O tânără de 29 de ani din Prahova a mers la o nuntă în Buzău. A băut bine, a furat mașina lăutarilor și apoi a provocat un accident rutier. Ce a urmat apoi este de-a dreptul incredibil!

Tânăra a fost invitată la o nuntă organizată la Buzău, în weekend. În dimineața zilei de duminică, 14 ianuarie 2024, după ce petrecerea s-a terminat, tânăra ar fi căutat o mașină care să o ducă la hotelul unde era cazată, spun surse apropiate anchetei.

Ea ar fi rugat pe cineva să îi cheme un taxi, însă nu a mai avut răbdare să aștepte. I-a făcut cu ochiul o dubiță lăsată de lăutarii care se pregăteau să plece, în fața restaurantului, cu motorul pornit, conform Adevărul.

A mers la hotel și s-a culcat. A fost trezită de polițiști

Prahoveanca a așteptat ca lăutarii să intre în salon după scule, s-a urcat la volan și a plecat spre hotel. Cum însă era sub influența alcoolului, șoferița nu a reușit să mențină direcția și a lovit dubița pe traseu. A ajuns în cele din urmă la hotel, a lăsat mașina în parcare și a urcat în cameră.

„Din cercetările efectuate de către poliţişti s-a stabilit că, în ziua de 14 ianuarie a.c., membrul unei formații muzicale a lăsat un autovehicul pornit și neasigurat în fața unui restaurant. Bănuita ar fi profitat de neglijența acestuia, ar fi sustras autovehiculul, pe care l-ar fi condus până la o unitate hotelieră, pe traseul parcurs fiind implicată şi într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale”, a transmis IPJ Buzău.

Tânăra a fost trezită din somn de polițiștii chemați de lăutarii care nu și-au mai găsit mașina.

„În urma investigațiilor, polițiștii au identificat-o și depistat-o pe tânără. Întrucât emana halenă alcoolica, a fost testată cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prahoveanca a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a precizat Poliția Buzău.

Prahoveanca de 29 de ani s-a ales cu dosar penal pentru furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a alăturat echipei Gândul în anul 2022 și scrie ... vezi toate articolele

Citește și