Tânărul de 21 de ani din Vaslui, care era dispărut de două zile, a fost găsit înecat / Salvatorii caută încă o persoană care a intrat cu el în mare

Publicat: 11 08. 2022, 14:41
Foto caracter ilustrativ

Un tânăr de 21 de ani din Vaslui, care era dispărut de două zile, a fost găsit înecat în Costinești. El a fost depistat la capătul digului din stațiunea de la Malul Mării, în zona Obelisc.

A fost nevoie ca un elicopter să survoleze zona, pentru a-i găsi trupul tânărului.

În urmă cu două zile, pe 9 august, două persoane din Vaslui au dispărut în largul Mării Negre.

Salvatorii au reușit joi să îi găsească trupul neînsuflețit al unei dintre ele.

„Persoana a fost identificată ca fiind una dintre cele două dispărute în Marea Neagră în data de 9 august. Este un bărbat de 21 de ani din judeţul Vaslui”, a transmis, joi, ISU Dobrogea.

La fața locului se află salvatorii ISU şi cei ai Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM).

Marți, 9 august, un apel la 112 anunţa că, în Costineşti, doi turişti au intrat în apă şi nu s-au mai întors la mal. Curenţii puternici i-ar fi tras în larg.

Doi tineri au fost înghițiți de marea agitată

„Căutările nu au avut niciun rezultat, iar la ora 22.45, ambarcaţiunile s-au retras”, a declarat, marți, Oana Manoilă, purtător de cuvânt ISU Dobrogea.

Căutările celor doi tineri, în vârstă de 18, respectiv 21 de ani, au fost reluate miercuri și joi, dar marea agitată îi pune la grea încercare şi pe salvatori.

„Vizibilitatea este la 10 centimetri. Dai cu capul în stâncă şi nu îţi dai seama. Ce să găseşti? Cel puţin în ultimii 10 ani nu am mai văzut aşa ceva. Acum s-a mai lăsat un pic. Dimineaţă era groaznic. Nu se mai vedeau stabilopozii”, spune atunci Serafim Nicolae, coordonator salvamari Costineşti.

Vă recomandăm și: