Curtea de Apel Bacău a decis ELIBERAREA tânărului de 19 ani din Neamț, în casa căruia a murit Shara, eleva de 16 ani din București
Curtea de Apel Bacău a decis, în data de 29 decembrie 2023, eliberarea din arestul preventiv a lui Leonardo Matteo Gabor, tânărul de 19 ani implicat în decesul elevei Shara Ionăşchiţă din București.
Curtea de Apel a admis, astfel, contestația formulată de avocatul tânărului, așa că a hotărât eliberarea acestuia din spatele gratiilor și cercetarea lui în arest la domiciliu, informează Antena 3.
„(…) înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului Gabor Matteo Leonardo, cercetat în dosarul de urmărire penală nr. 60/D/P/2023 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținere, fără drept, de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu, cu măsura arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.12.2023 și până la 27.01.2024 inclusiv.
În temeiul art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, impune inculpatului Gabor Matteo Leonardo obligația de a nu părăsi imobilul în care locuiește, situat în comuna Dumbrava Roșie, fără permisiunea judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată pe rolul căreia se află cauza.
În temeiul art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Gabor Matteo Leonardo are următoarele obligații:
a) să se prezinte în fața organelor de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu coinculpații sau cu martorii
Citește și: Ultimele clipe din viața Sharei au fost filmate! Eleva de 16 ani s-a prăbușit în camera iubitului ei, din Neamț
Supravegherea inculpatului pe durata arestului la domiciliu va fi exercitată de Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț – Biroul Supravegheri Judiciare, prin postul de Poliție Dumbrava Roșie”, se arată în soluția pe scurt a judecătorilor.
Tânărul, arestat după ce o adolescentă de 16 ani a murit în camera lui
Tânărul a fost arestat după ce Shara, o elevă eminentă din București, a murit la scurt timp după ce a ajuns în casa acestuia.
Echipajul medical sosit la fața locului a constatat că eleva avea hemoragie puternică în zona genitală, iar ulterior, în urma necropsiei, expertiză care a stabilit cauza morții, medicii au descoperit că tânăra prezenta ruptură de vagin.
Medicii legiști au mai descoperit, în urma testelor toxicologice, că eleva de 16 ani avea droguri în sânge, respectiv o intoxicaţie cu metcatinonă, un drog sintetic folosit ca alternativă la metamfetamină, cunoscut şi sub numele de efedronă.
După tragedie, Matteo Gabor a fost reţinut de procurorii DIICOT alături de doi traficanţi de droguri pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc.
FOTO – Facebook
Vă recomandăm și:
- Detalii ȘOCANTE surprinse de camerele de supraveghere la moartea Sharei, adolescenta de 16 ani din București. Ce făceau polițiștii
- EXCLUSIV | Noi ipoteze în cazul morții fetei de 16 ani, intoxicată cu droguri: „Ar fi putut fi puse în alimente. După consum, devii un zombie”
- „Lasă-mă că avem probleme. Sunt RUPTĂ”. Ultimul schimb de mesaje dintre Shara, fata moartă din cauza drogurilor la 16 ani, și mama ei