VIDEO | Tanczos Barna: În România se aduc cantități foarte mari de deșeuri reciclabile. Putem spune că există o crimă organizată în acest domeniu
This browser does not support the video element.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, joi seară la Antena 3, că problema deșeurilor a devenit foarte greu de controlat, întrucât în România se aduc cantități foarte mari de deșeuri reciclabile, dar o mare parte din acestea nu sunt urmărite și ajung în final să producă un grad ridicat de poluare.
„În România se aduc cantități foarte mari de deșeuri reciclabile, fără doar și poate, și din România pleacă deșeuri reciclabile. Este un comerț în toată Uniunea Europeană cu aceste materiale și există o directivă specială care obligă statele membre să permită comerțul liber cu aceste materiale.
În România problema apare în momentul în care aceste cantități nu sunt urmărite pe traseu și nu avem o trasabilitate clară a acestora și nu știm dacă a trecut frontiera, dacă ajunge la reciclare, dacă ajunge la o companie autorizată să desfășoare activitatea legală de reciclare a materialului respectiv”, a explicat Tanczos Barna.
Ministrul a precizat că în urma nenumăratelor controale ale Gărzii de Mediu au fost întocmite și dosare penale, anumite persoane au și fost trimise în judecată.
„Au fost peste 2.400 de controale ale Gărzii de Mediu strict pe deșeuri care trec frontiera în România și intră în țară. Au fost peste 140 de transporturi întoarse de la graniță și sunt dosare penale deschise. Sunt deja persoane trimise în judecată, deci există o acțiune concertată a Gărzii de Mediu”, a precizat Barna.
Există o crimă organizată în domeniul gunoaielor
„Au fost inclusiv persoane arestate în urma dosarelor penale deschise în urma controalelor făcute de AFM, pentru că există acest fenomen, nu neagă nimeni, este o luptă continuă împotrva celor care fac asemenea ilegalități”, a mai spus Barna.
El atrage atenția că Garda de Mediu are nevoie de sprijinul poliției și a Jandarmeriei pentru a putea face față crimei organizate din domeniul gunoaielor.
„Putem spune că există o crimă organizată în acest domeniu și atât procuroriil, cât și Ministerul de Interne, polițiști, jandarmi, trebuie să vină în sprijinul Ministerului Mediului, pentru că singur Ministerului Mediului sau Garda de Mediu nu va reuși să facă față”, a declarat ministrul.