Țară de tehnocrați
Acum, că se pregătesc alegerile, comasate sau nu, toți cei care vor fi pe listele fantastice își însușesc caracteristici care să îi urce, în clasamentul final, cât mai sus. E plină, dintr-o dată, țara noastră mare, bogată, dar batjocorită, de tehnocrați. Ce mai e și asta?, am putea întreba, după ce mai bine de 30 de ani s-a ocupat de cultură cine nu a știut vreodată ce e acela un poem, de sănătate vreunul care nu a ținut niciodată singur o seringă în mână, de educație cineva care nu a predat nicio cunoștință nimănui, niciodată. Așadar, dintr-o dată, sunteți cu toții tehnocrați?
Conform Dicționarul Explicativ al Limbii Române, tehnocrația reprezintă o „orientare în sociologia și politologia contemporană potrivit căreia rolul în conducerea societății trebuie să revină specialiștilor din diverse domenii”. Specialiști? Aproape că ne amuzăm!
Aproape că am râde, dacă nu ne-ar durea câte ceva și nu am ajunge, din nenoroc, pe la vreun spital amărât din afara capitalei, care nu are medicamente pe stoc, care are probleme de curățenie și aprovizionare, dar care, vai, mai are medici dedicați, oameni buni care încearcă să salveze, care nu dorm, parcă, niciodată, care ajung la spital cu ochii mici și pleacă spre casă cu ochii și mai mici. Medici care ar fi putut să plece din România, la spitale mari din vest, să fie respectați și plătiți pe măsura cunoștințelor lor. Dar au rămas. Și vor muri și ei cu zile, peste niște ani, să sperăm că mulți, într-un spital la fel de neîngrijit, cu un sistem la fel de defect.
Și cei care au grijă de sănătatea României, în ansamblul ei, nu sunt specialiști. N-au fost niciodată. Nu mă refer la ministrul de azi sau de acum trei ani. Mă refer la ce se întâmplă la nivel managerial în toate spitalele țării, la ceea ce s-a întâmplat, la nivel managerial, în minister, de când ne lăudăm că suntem liberi, că ne-am cucerit independența în 1989.
Specialiști? În cultură, de exemplu? Aici e simplu să ne uităm și în listele de azi ale ministerelor de referință. Cine face azi ordine în cultură? Cine ne… conduce? Așa-i că e un tehnocrat? Un specialist în tot ceea ce înseamnă aer cult, literatură și așa mai departe? Jos pălăria pentru cei care decid astăzi pentru ceea ce vor învăța copiii noștri la școala de mâine. Că tot veni vorba de educație… Și pe acolo bate un vânt de mare specialitate, nu doar de ieri, de azi.
Fel de fel de oameni care vin și schimbă programe, date, idei, învârt cu stiloul în programul copiilor și profesorilor de parcă ar amesteca în zacuscă, toamna. Și, din anii de liceu sau de gimnaziu ai copiilor, nepoților, verișorilor noștri iese fix asta… o zacuscă. Dar mereu nesărată, mereu prea iute sau prea amară, mereu imposibil de mâncat.
Țară de tehnocrați, ziceați? Să vă vedem! Nici măcar nu mai sunt curioasă, nici măcar nu mă mai mint că ar putea să se lumineze ceva, vreodată, în conducerea generală a țării, a vreunui minister de mare anvergură, la vreo primărie care are mare importanță în ceea ce privește dezvoltarea armonioasă a unui popor care, încă mai spun, merita mai mult.
Puteam fi puternici în Europa, în lume. Puteam să contăm, să avem un cuvânt de spus. Am pierdut trenul. Am pierdut atâtea trenuri! Nici gări nu mai avem, nici șuieratul nu se mai aude. Dar ne apără Dumnezeu de la dezastrul final. Încă ne apără…
Citește și:
Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?