Prima pagină » Actualitate » Țara europeană care are „mai mulți PORCI decât oameni” își îndeamnă populația să treacă pe hrană vegetală. Care este motivul?

Țara europeană care are „mai mulți PORCI decât oameni” își îndeamnă populația să treacă pe hrană vegetală. Care este motivul?

Țara europeană care are
Sursa foto: Pixabay

Danemarca, țara europeană cu „mai mulți porci decât oameni,” devine lider în promovarea dietelor bogate în plante, încercând să inspire alte state să abordeze schimbările climatice prin reducerea consumului de carne.

În ciuda opoziției din partea a 57% dintre danezi care nu sunt interesați să consume mai puțină carne, guvernul danez lansează un plan național pentru promovarea alimentației din plante, o premieră mondială.

Această reticență este în contradicție cu știința care arată impactul animalelor asupra planetei: alimentele pe bază de animale provoacă de două ori mai multe emisii decât cele pe bază de plante și reprezintă o amenințare majoră pentru păduri și biodiversitate.

Cu toate că industria producției de carne se opune schimbărilor, Danemarca își propune să facă ca alimentația pe bază de plante să devină norma, cu sprijin pentru legumele organice și alternativele la produsele lactate. Cu excepția Italiei și Olandei, unde inițiativele similare au stârnit opoziții puternice din partea fermierilor, Danemarca speră să ofere un exemplu pozitiv altor națiuni bogate.

În contextul summitului COP28 de la Dubai, țările sunt îndemnate să reducă consumul de carne la nivel național, iar Danemarca, cu politici care evită protestele masive, se profilează ca un model de succes în tranziția către diete mai sustenabile.

Într-o țară unde consumul de carne depășește recomandările, guvernul danez propune un plan care încurajează dietele bogate în plante și sprijină producția de legume și proteine alternative.

Danemarca recomandă populației care încă consumă carne să nu depășească 350 g de pe săptămână din aceste produse de origine animală, însă cei mai mulți danezi mănâncă de trei ori mai mult decât această cantitate, iar un american consumă chiar de patru ori mai mult decât recomandarea făcută de autoritățile daneze.

„În creierul nostru suntem încă în savană”

Fermiera Trine Krebs, cunoscută drept „Doamna Legumă-Uscată a Danemarcei,” devine o figură importantă în eforturile de a schimba percepția asupra alimentelor vegetale.

„În creierul nostru suntem încă în savană, încercând să supraviețuim”, sugerează Krebs.

Ea atrage atenția asupra modului în care dietele occidentale au devenit bogate în zaharuri simple, grăsimi și carne, în special în părțile mai reci ale Europei, menționând în același timp că istoria culturală mai recentă poate juca, de asemenea, un rol.

„Ca și în Marea Britanie, Danemarca a avut odată gospodării mari, istorice, ale nobililor cu grădini frumoase, pline de cele mai bune fructe și legume. Apoi, acestea au dispărut”, spune ea. Acum, în loc să fie văzute ca fiind „sexy”, mâncărurile cu legume sunt prea des considerate o necesitate plictisitoare, adăugate la o masă „pentru sănătate, nu pentru plăcere”.

Planul de schimbare pentru o viață mai sănătoasă

Guvernul danez are un plan de schimbare. În premieră mondială, în luna octombrie a acestui an, administrația lui Mette Frederiksen a publicat o foaie de parcurs națională pentru alimentația bazată pe plante.

Documentul de 40 de pagini prezintă angajamentul țării de a normaliza dietele bogate în plante, precum și de a stimula producția de mai multe legume și proteine alternative.

Conform recomandărilor sale, care acoperă întregul lanț alimentar, vor fi sprijinite toate tipurile de alimente, de la legume rădăcinoase organice până la înlocuitori de lactate procesate și ciuperci fermentate. Carnea și lactatele nu trebuie să dispară complet din meniu, dar scopul este ca acestea să joace un rol mai puțin dominant, potrivit BBC.

Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând din mai 2021 face parte din echipa ... vezi toate articolele

Citește și