”Tata urs” a murit. Acesta a încetat din viață la numai o săptămână după decesul tatălui tău
Daniel Nicodim, “tăticul” urșilor din Bacău, a încetat din viață! Daniel suferea de cumplita boală numită cancer, aceasta având stomacul afectat de maladia secolului XX.
Daniel făcuse luni întregi de chimioterapie, iar șansele de a se face bine păreau din ce în ce mai mari, însă ”Tata Urs” mai avea nevoie de o operație complicată, care putea fi efectuată doar într-o clinică privată, iar costurile erau destul de ridicate. Chiar dacă oamenii care în cunoșteau și îl iubeau s-au mobilizat și au început o campanie pentru strângerea sumei necesare pentru operație, Daniel nu a mai apucat să ajungă la spital, acesta pierzând lupta cu boala necruțătoare.
Daniel Nicodim a murit la câteva zile după decesul tatălui său
Anunțul cumplit al decesului lui ”tata urs” vine la numai câteva zile după ce tatăl lui Daniel, Gavrilă Nicodim, a încetat din viață. ”Dumnezeu să te ierte, tată! Ai fost un om bun, de la care am învățat multe! Întotdeauna mi-ai fost alături și m-ai iubit poate mai mult decât aș fi meritat! Ai fost și vei rămâne mereu idolul meu!”, scria Daniel atunci când a murit tatăl său.
La numai o săptămână de la moartea părintelui său, cel cunoscut în toată România drept ”Tata Urs”, se stingea.
”Când cunoști un om care poate mișca oameni, îi atribui putere, peste puterea unui om și viață, mai mult decât câți ani de viață poate avea un om. Nu e așa și constatăm asta și ne copleșește tristețea.
Daniel Nicodim mișca oamenii, îi făcea să-l urmeze, își deschidea casa și o făcea casă pentru prieteni și necunoscuți. Acum a plecat să miște poate cealaltă lume. A plecat cu inima frântă de pierderea unui părinte și acum cei doi urși se însoțesc în ceruri. Își fac acolo în ceruri ceata lor, tot a Urșilor din Asău, din toți cei care s-au știut și au împărtășit aceleași bucurii și tristeți.
Ceea ce a făcut Daniel aici în comună, în județ, în țară, în afara ei rămâne, așa cum a rămas și ce a făcut nea Gabi, tatăl lui. Ne-au îmbogățit viața și ne-au legat de strămoși și de pământul acesta până acum și acum mai fac o punte până în cer.
Domnul să te odihnească Daniel Nicodim, alături de el și de părintele tău! Ai mers în locul în care bune și rele se numără și apoi e… veșnicia. Îți mulțumim pentru că ai păstrat vie tradiția, ne-om strădui să păstrăm și noi ce ai iubit mai mult, ca sfântă datorie față de cei de au fost, sunt și vor fi aici în colțul nostru de Rai, Asăul”, au transmis apropiații lui Daniel Nicodim.