Tatăl fetei de 20 de ani, moartă în accidentul de la 2 Mai: „Nu i-am luat maşină, i-am luat loc de veci”
Tatăl fetei de 20 de ani, care a murit ieri în accidentul din Vama Veche, a mers la morga spitalului din Mangalia. Acesta a spus că fiica sa era bursieră, un copil cuminte şi urma să-i cumpere maşină, pentru că luase carnetul de conducere.
Acum, însă, nu mai poate face nimic din ceea ce își propuse și este nevoit să își înmomânteze copilul.
„Nu i-am luat maşină, tocmai luase carnetul, mi-a făcut o surpriză. I-am luat loc de veci acum”, a spus îndurerat tatăl.
Acesta a mai spus că nu își dorește nimic altceva, în acest moment, decât ca vinovatul să plătească.
„Să sufere şi ei cum suferim noi. Atât şi nimic mai mult. Puşcărie să facă băiatul. Dacă l-aş avea pe copilaşul ăsta de 19 ani, teribilistul ăsta cu droguri în faţa mea, nu l-aş atinge nici măcar cu o palmă. Deja l-a bătut soarta.(…)Să facă puşcărie până se căieşte”, a zis tatăl fetei.
Accident tragic între Mangalia și Vama Veche
Două persoane au murit și altele au fost rănite după ce o mașină a intrat într-un grup de tineri care se deplasa pe partea carosabilă în stațiunea 2 Mai, din județul Constanța. Şoferul vinovat, un tânăr de 19 ani, a fugit de la locul accidentului fiind depistat și prins de polițiști în stațiunea Vama Veche. Acesta consumase anterior un cocktail de stupefiante: cocaină, amfetamină şi metamfitamină. Mai mult, mașina implicată în accident – un Mercedes – nu avea nici asigurare RCA.
Legea penală care îi pedepsește pe autorii accidentelor rutiere care se află sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise a fost schimbată recent. Sub denumirea ”Legea Anastasia”, modificările aduse în cazul accidentelor de circulație prevăd ca vinovații să fie arestați, iar pedepsele aplicate lor să nu mai poată fi suspendate.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
CITEȘTE ȘI: