O nouă lecție de OMENIE din partea unui taximetrist din Cluj: „Și-a transformat Loganul într-o ambulanță pentru bolnavii cu cancer”
Un taximetrist care lucrează în zona Spitalului de Oncologie din Cluj l-a impresionat pe preotul Bogdan Chiorean, coordonatorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”. Șoferul profesionist și-a transformat Loganul într-o mică ambulanță pentru a face cât mai ușor drumul pentru pacienții diagnosticați cu cancer.
Preotul Bogdan Chiorean, managerul unui centru de îngrijiri paliative din Cluj, unde sunt tratați bolnavi aflați în stadii terminale, vorbește despre durerea persoanelor diagnosticate cu cancer care sunt nevoite să meargă singure la tratament la Institutul de Oncologie.
„Când ai însoțit ultima dată un bolnav la spital? Știi câți oameni merg singuri și ajung într-un loc cu multe necunoscute, cu specialiști care le vorbesc în altă limbă și cu angajați ce le pretind să știe normele de conduită în spital, ca și cum ar fi fost la vreun curs de formare înainte?
Una dintre cele mai triste imagini ce mi-au rămas întipărite în memorie e aceea a omului bolnav de cancer, care după o ședință de chimioterapie, ia un taxi ca să ajungă acasă mai repede”, spune Bogdan Chiorean, medic stomatolog de profesie, dar și preot care manageriază Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca.
„Dumnezeu e prea copleșit de dragostea gratuită”
Preotul medic a povestit și despre cazul unui taximetrist care și-a transformat mașina într-un fel de ambulanță pentru pacienții oncologici.
„Văzuse atâtea singurătăți, că-și transformase Loganul într-un fel de ambulanță de asistență medicală primară: «Vedeți? Am cadre metalice de umblat, am cârje, dacă e nevoie, merg cu ei până la ușă. Aici am niște paracetamol și medicamentul ăsta e tare bun când le e rău! Mi-a zis un medic să le dau dacă nu se simt bine». Avea un blister început de ondansetron, un antivomitiv foarte eficace după curele de chimioterapie”, descrie Chiorean, citat de Adevărul.
Gestul taximetristului l-a impresionat foarte tare pe preot.
„În lumea asta obsedată de «nu fac pentru că nu scrie în fișa postului», întâlnești oameni care fac orice doar ca celorlalți – necunoscuți, de altfel – să le fie bine. Datorită unor astfel de gesturi, Dumnezeu plouă și peste cei buni și peste cei răi. Că-i prea copleșit de dragostea gratuită”, a conchis medicul preot.