Chiar dacă a primit o amendă uriașă de la ANCOM, în ianuarie, compania Telekom este acuzată că nu și-a rezolvat nici acum problemele cu semnalul rețelei de telefonie mobilă, așa cum este obligată prin licențele de utilizare a spectrului radio.
Datele ANCOM arată că, dintre cei patru operatori de telefonie mobilă, Telekom are cea mai slabă acoperire din țară, cu toate că operatorul este obligat să ofere servicii de telefonie mobilă în zonele locuite de cel puțin 98% din populația țării.
Chiar dacă a fost sancționat în mod repetat de autorități, Telekom „insistă” să participe la licitația pentru licențele 5G de luna viitoare, deși nu și-a îndeplinit planul de acoperire pe licențele vechi, ceea ce este un criteriu eliminatoriu pentru licitația 5G.
Au trecut nouă luni de când ANCOM a aplicat Telekom o amendă de 700.000 de lei, pentru lipsa semnalului, dar operatorul are în continuare probleme cu acoperirea în rețeaua sa de telefonie mobilă, cu toate că are în portofoliu peste 3,5 milioane de clienți în România.
Surse citate de Româniatv.net au precizat că Telekom nu a căutat să-și îmbunătățească rețeaua, în ciuda sancțiunilor primite al doilea an la rând de la ANCOM pentru aceleași probleme cu acoperirea.
Un oficial al Telekom a recunoscut pentru sursa citată că lipsa semnalului nu ar fi fost rezolvată deoarece eforturile s-au concentrat în ultimele luni către fuziunea cu Orange.
„Sunt investiţii în curs peste tot. Eu ştiu cât s-au făcut din ele? N-aş putea să vă spun acum. Ultimele luni au fost foarte închise în comunicare datorită tranzacţiei. N-ai voie să faci multe declaraţii pe niciun subiect”, a declarat Borbèly Kàroly, Public Affairs Director al Telekom, pentru Româniatv.net.
Contactați de jurnaliști, pentru a explica dacă amenda uriașă ar putea duce la creșterea prețurilor abonamentelor, cei de la Telekom au refuzat să vorbească.
„Mulțumim pentru interes şi solicitare. La acest moment, compania nu dorește să comenteze. Dacă vom avea ceva de comunicat, vom reveni către dumneavoastră”, este răspunsul reprezentanţilor Telekom România, la solicitarea Româniatv.net trimisă în luna martie.
În ianuarie 2021, ANCOM a finalizat cea de-a treia campania de verificare a acoperirii cu semnal de voce mobilă pe teritoriul României, în urma căreia Telekom a fost amendat cu 700.000 lei pentru neîndeplinirea obligațiilor de acoperire de 98% din populația țării.
Potrivit ANCOM, campania de măsurare a acoperirii naţionale cu servicii de voce mobilă s-a desfășurat în perioada august – decembrie 2020, acoperirea cu semnal a localităților fiind măsurată prin parcurgerea drumurilor accesibile, a bulevardelor și străzilor principale şi secundare.
În cadrul campaniei a fost măsurată acoperirea cu semnal în 13.398 localități, localități cu mai mult de 10 locuitori, fiind totodată măsurați aproape 250.000 de km pe drumurile naționale, județene, orășenești și comunale.
Din totalul de 20.121.587 de locuitori, conform recensământului populației și al locuințelor, au fost măsurate zonele locuite de 20.117.553 de persoane. Acoperirea cu servicii de voce a fost calculată ca raportul dintre suma populației acoperite și suma populației măsurate.
“Conform măsurătorilor din teren, Orange România acoperea cu servicii de voce mobilă un procent de 98,27% din totalul populației, Vodafone Romania – 98,16%, RCS&RDS – 98,02%, iar Telekom România Mobile Communications – 97,25%. (…)
Astfel, Telekom Mobile a fost sancţionat cu amendă în valoare de 700.000 de lei. Impunerea obligațiilor de acoperire în cadrul licențelor pe care le acordăm operatorilor și care permit furnizarea de servicii de comunicații electronice reprezintă o pârghie legală prin care Autoritatea poate stimula creșterea gradului de acoperire cu servicii de comunicații electronice“, a mai precizat Cristian Popa, director executiv al ANCOM.
Mai mult, în ianuarie 2020, Telekom a încasat o altă amendă tot în valoare de 700.000 de lei din acelaşi motiv: neîndeplinirea obligaţiilor de acoperire cu voce mobilă.
Potrivit ANCOM, iată care sunt rezultatele comparative ale măsurătorilor realizate în cadrul campaniilor de verificare a acoperirii naţionale cu servicii de voce mobilă:
Potrivit licenței de utilizare a spectrului radio deținut, Telekom Mobile era obligată să acopere cu servicii de voce locuite cel puțin 98% din populaţia României prin intermediul rețelei proprii de acces radio, pâna la data de 5 aprilie 2017. Chiar şi în ianuarie 2021, operatorul de telefonie mobilă nu şi-a respectat obligaţiile.
În urmă cu două săptămâni, ANCOM a anunțat lansarea procedurii de selecție competitivă pentru alocarea a 195 de MHz disponibili în benzile de 800 MHz, 2600 MHz şi 3400 – 3800 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicaţii mobile. Este vorba de mini-licitația 5G programată a fi finalizată în acest an, în care cumpărarea întregului spectru disponibil în licitație la prețul de pornire ar conduce la obținerea sumei de 72,5 milioane de euro.
Caietul de sarcini aferent acestei licitații prevede unele obligații de acoperire și dezvoltare în sarcina câștigătorilor de licențe. Pentru licențele ce vor fi acordate în banda de 800 MHz, obligațiile vizează asigurarea acoperirii unui procent de 95% din populația a 56 de localități, specificate în caietul de sarcini, cu servicii de comunicații mobile de bandă largă cu o viteză de transfer a datelor la utilizator în direcţia descendentă (downlink) de cel puţin 2 Mbit/s, cu o probabilitate de 95% a recepţiei indoor. Această obligație curge, cel târziu, de la data de 31 decembrie 2023 până la finalul perioadei de valabilitate a licenței, respectiv 5 aprilie 2029.
Surse din domeniul telecom, citate de Romaniatv.net, au precizat că Telekom ar vrea să participe la licitația pentru reţelele 5G, cu toate că nu şi-a respectat obligaţiile angajate faţă de ANCOM privind acoperirea. De altfel, reprezentanţii Telekom au menţionat că, în cazul acestor licitații, prețul impus de statul român pentru licențiere este un element important, când o companie ia decizia participării.
“Mai avem și condițiile în care se poate face deployment pe tehnologia 5G și atunci, cu atât mai mult, ca operator, ne dorim ca de la momentul la care vor fi publicate condițiile de participare la licitație până la momentul în care vom participa efectiv, să beneficiem de un interval de timp rezonabil, astfel încât să avem business skills-uri corect pregătite și aprobate”, a precizat în mai, directorul juridic al Telekom România, Florina Tănase, în cadrul NEWSWEEK #2021 IT&C SUMMIT.
Comisia de licitaţie va analiza documentele de calificare depuse şi va anunţa până la data de 17 noiembrie 2021 care dintre candidaţi se califică în etapa următoare, pentru ca licitaţia propriu-zisă să înceapă cel mai târziu la data de 25 noiembrie 2021.
Telekom a anunţat că din 1 septembrie 2021 are un nou director executiv (CEO), în persoana Dinei Tsybulskaya, ca urmare a separării Telekom Romania Mobile Communications S.A. (TKRM) și Telekom Romania Communications S.A. (TKR).
Schimbarea vine în contextul în care Orange a anunţat finalizarea tranzacției prin care a cumpărat pachetul majoritar de 54% din acțiunile Telekom Romania Communications, în timp ce statul român deține restul de 46% din acțiuni.
Începând din 30 septembrie, Telekom Romania Communications este parte a grupului Orange, funcționând în continuare ca o companie de sine stătătoare, subsidiară a Orange România.
Pe 28 iulie, Comisia Europeană a aprobat achiziția propusă a Telekom Romania Communications („TKR”) de către Orange SA („Orange”).
Aprobarea este condiționată de cesionarea participației minoritare de 30 % a TKR în Telekom Romania Mobile Communications („TRMC”), care este un concurent direct al Orange.
„Europenii trebuie să aibă acces la servicii de comunicații rapide și fiabile și la o panoplie suficientă de soluții alternative pe piață. Grație acestei decizii și angajamentelor propuse de Orange, piața telecomunicațiilor din România va continua să ofere servicii de comunicații de înaltă calitate la prețuri competitive”, a declarat vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, potrivit unui comunicat al CE.