Temperaturi de foc în România! Meteorologii ANM au emis cod galben de caniculă, termometrele o iau razna

Publicat: 09 07. 2024, 08:55
Actualizat: 09 07. 2024, 09:09

Temperaturi de foc în România! Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis cod galben de caniculă valabil în aproape întrega țară. 

Mai mult decât atât, în zilele următoare valul de căldură va deveni mai dificil de suportat!

Marți, 9 iulie, valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală, local în Moldova și Maramureș, precum și în sud-vestul Transilvaniei, unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade și local 38…39 de grade în regiunile sudice, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Notă: Valul de căldură va continua treptat să se extindă și să se intensifice în toată țara.

Cum va fi vremea în Capitală

În intervalul 08.07.2024 ora 10:00 – 10.07.2024 ora 10:00, în zona municipiului București, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.

Marți, temperatura maximă se va situa în jurul a 38…39 de grade. Minima termică va fi de 18…22 de grade.